Viena se numără printre cele mai de succes orașe din întreaga lume în cazul în care sunt implicate calitatea vieții, infrastructură și inovare. Scopul este de a menține această poziție în vremurile ce vor veni. Acesta este motivul pentru care a fost dezvoltat conceptul de “oraș inteligent”. Un oraș care este apt pentru viitor, orientat spre oportunități și care este capabil să producă perspective credibile pentru oamenii săi. În primul rând, să asigure și să îmbunătățească în continuare performanțele sale ecologice, economice și sociale.

În martie 2011, primarul din Viena, a anunțat inițiativa “Smart City Wien”, urmat de un proiect cu același nume finanțat de “Austrian Climate and Energy Fund”, ca parte a “Demo Energy Smart – FIT for SET”. Proiectul reunește toate domeniile relevante ale cunoașterii și a părților interesate, cu obiectivul de a utiliza, în mod continuu și bazându-se pe punctele forte ale internaționalizării orașului.

Elementul-cheie al inițiativei a fost un proces al părților interesate în cursul căreia toata lumea din interiorul și din afara administrației orașului au fost rugați să participe, fie echipe de consultare generale sau echipe axate pe probleme specifice. Cele șase teme abordate de platforma de dezvoltare au fost: populație, mediu, administrație, economie, energie și mobilitate. Cele trei seturi de obiective majore sunt: conservarea resurselor, calitatea vieții și inovarea – toate, strâns legate între ele.

Viena vrea să-și mențină o poziție excelentă în competiția internațională a orașelor, dar nu este suficient să dețină doar un singur obiectiv din aceste seturi. Viena menține un dialog strâns cu cele mai mari orașe din Europa și din întreaga lume cu privire la abordări promițătoare.

Ce nu trebuie ratat și încercat în Viena este rețeaua de transport public, aceasta fiind una dintre cele mai bune din întreaga lume! Potrivit clasificării făcute de TripAdvisor în 2013, Viena se clasează pe primul loc la categoria „Getting around in the city”(o comparație făcută între 37 de orașe) În prezent Viena are 5 linii de metrou cu 104 stații pe o distanță de 79 de kilometri, 29 rute de tramvai și 115 rute de autobuz. Întreaga rețea de transport public măsoară în lungime peste 1,100 kilometrii. În 2014 un total de 931.2 milioane de oameni au mers cu transportul public. În continuare sunt planificate investiții pentru transportul feroviar care să meargă în concordanță cu noua politică a orașului. Aceste investiții vor permite creșterea continuă a numărului de călători.

În același timp mai multe zone periferice vor fi conectate la zona centrală a orașului. În plus, există o aplicație care oferă informații în timp real despre programul fiecărei rute, orele plecărili tuturor tramvaielor și autobuzele de pe toate liniile, biletele pot fi achiziționate direct din aplicație, informații despre atracțiile din oraș, hărți.

Viena este admirată și datorită celor peste 1,200 de kilometrii de drumuri, piste și rute pentru bicicliști, acestea sunt proiectate special pentru a trece prin zonele puțin aglomerate ale orașului. Vizitatorii care doresc să vadă Viena și atracțiile acesteia în aer liber de pe șeaua unei biciclete pot apela la CityBike. Procesul este simplu, nu trebuie decât să vă înregistrați la un terminal CityBike cu un card de credit, alegeți o bicicletă și sunteți gata să pedalați. Sunt puse la dispoziție aproximativ 1,500 de biciclete distribuite în 120 de stații. Există de asemenea și o aplicație care oferă informații despre stațiile și magazinele de unde pot fi cumpărate sau închiriate biciclete.

Instalații electrice solare ale locuitorilor:

Prin investirea în centrale electrice solare finanțate de comunitate, cetățenii din Viena au posibilitatea de a participa la dezvoltarea energiilor regenerabile. Centralele solare ale cetățenilor marchează începutul unui viitor al energiei solare pentru Viena, și arată angajamentul orașului clar pentru dezvoltarea energiei solare. Configurarea propriului sistem de alimentare cu energie ecologică nu este întotdeauna o opțiune, mai ales într-un oraș mare în care 80 % din populație trăiește în apartamente închiriate. Ca parte a dezvoltării diferitelor surse de energii regenerabile, folosind energia solară este esențială pentru protecția climei și constituie un pas important în direcția eliminării treptate a utilizării inflaționiste a combustibililor fosili. Orașul Viena susține puternic producția de energie fotovoltaică, care a început anul trecut. La data de 4 mai 2012, centrala electrică solară a primului cetățean a fost deschisă pe spațiul centralei Donaustadt în nordul Vienei, cu 2.100 module fotovoltaice și o putere de 500 kW la vârf (kWp). Energia este introdusă în rețeaua electrică a Vienei și oferă energie solară pentru aproximativ 200 de gospodării locale.

Apa potabilă din Viena nu are pereche

 Există oare posibilitatea să dai drumul la robinet și să te bucuri de apă proaspătă izvorâtă din munți? În Viena se poate. Apa din Viena vine din izvoarele din munții Styrian/ Alpii Austrieci Inferiori, ajungând în capitala Austriei în 36 de ore, fără a fi pompată, respectându-se în același timp reguli foarte stricte.
Viena se poate mândri cu apa potabilă care curge la robinet. Până la urmă, orașul este aprovizionat zilnic cu 400,000 m3 apă de izvor. Printre alte efecte pozitive se numără și faptul că în drumul ei spre Viena, apa trece și prin hidrocentrale electrice care generează 65 milioane de kilowați de energie electrică. Orașul deține 900 de fântâni pentru băut apă și de asemenea fântâni pentru băut apă mobile care pot fi conectate la hidranți pentru zonele mai aglomerate. Turnul cu apă al Vienei din Favoriten este un exemplu grăitor pentru istoria industriei, chiar dacă acesta nu mai este conectat la rețeaua de apă a orașului. Tot aici găsim și cel mai mare parc acvatic din Europa.

E-Health este o subzonă a strategiei TIC a orașului Viena. 

Scopul E-Health este de a îmbunătăți calitatea și eficiența în materie de sănătate și servicii sociale. Procesul de planificare și de coordonare în domeniul sănătății trebuie să fie proiectat mai eficient, prin utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC). E-Health se referă la procesul de tratament, precum și managementul pacientului cu sprijinul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC). Gestionarea instalațiilor insăși, procesul de planificare și de coordonare în domeniul sănătății și al bunăstării, precum și managementul calității beneficiază și de disponibilitatea și analiza acestor date. Accesul la informații și servicii ar trebui să aibă un prag mai mic, servicii de înaltă calitate și ar trebui să fie furnizate întrun mod simplu, eficient și la prețuri accesibile.
Elementele esențiale ale E-Health din Viena sunt:

  •  O infrastructură de E-Health sigură și fiabilă pentru sănătate și bunăstare;
  • Record electronic de sănătate (ELGA);
  • Accesul online la rețelele de informații, de sănătate asigură calitate pentru cetățeni, pacienți, furnizorii de servicii și sponsori;
  • Servicii de telemedicină, inclusiv echipamente mobile de monitorizare (de exemplu, monitorizarea la domiciliu);
  • Sisteme cu suport de decizie;
  • Instrumente pentru analiza datelor anonimizate pentru planificarea, controlul și transparența furnizării de servicii în domeniul sănătății, precum și pentru cercetarea medico-epidemiologică;
  • Măsurile tehnice și organizatorice pentru protecția datelor și securitatea datelor ;

Mobile Health:

Mobile Health (mHealth) se referă la serviciile de sănătate pe dispozitive mobile. Numeroasele aplicații posibile pentru dispozitive mobile vor avea o influență durabilă asupra asistenței medicale în viitor. Este un subset al E-Health și servește ca un termen generic pentru toate tipurile de servicii de sănătate pe dispozitive mobile, în special în aplicațiile pe telefoane inteligente și tablete. Aceste servicii de telefonie mobilă au potențialul de a modifica fundamental piața de îngrijire a sănătății și va influența, de asemenea, sistemul de îngrijire a sănătății în sine. Conform unui studiu realizat de Uniunea Europeană în aprilie 2014, există aproximativ 100.000 de aplicații mHealth existente. Dintre acestea, 70 % sunt pentru consumatori si 30% sunt destinate membrilor profesiilor de îngrijire a sănătății.

Fără Mașină:

La Viena 39% din totalul călătoriilor sunt făcute de către transportul public – mai mult decât în alte părți din Europa. Zonele rezidențiale fără mașini au o lungă tradiție aici. Primul complex rezidential auto-free al orașului cu un număr total de 244 de apartamente de închiriat a fost deschis în anul 1999.

Proiectul pilot de locuințe model “autofree” este o alternativă pentru rezidenții care doresc să trăiască fără o mașină proprie. Ceea ce face atât de special este faptul că, la semnarea acordurilor de închiriere, locatarii se angajează să renunțe la propria lor mașină. Așa că, de regulă, ei vor merge fie, la o plimbare cu bicicleta sau de a folosi transportul public ca mijloc de transport.

Spațiile economisite din lipsa garajelor, au fost investite în structuri comunitare, tehnologii alternative și mărirea numărului de standuri pentru biciclete. Jumătate din locuitori fac cumpărăturile zilnice cu bicicleta și/sau transportul public. Aproximativ 50% folosesc bicicleta pentru a merge la locul de muncă, la școală, pentru excursii în zona rurală sau pentru a-și vizita prietenii din Viena

Autori- Paraschiv Bogdan si Diana Voicu

Sursa:

http://smartcitymagazine.ro/2016/12/19/dosar-smart-viena-unul-dintre-cele-mai-smart-orase-europene/