Un sat din Alba cu 150 de suflete a ajuns un exemplu despre modul în care o mică comunitate se gospodăreşte singură. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia organizează evenimentele de suflet ale localităţii, îi ajută pe semenii care au nevoie şi chiar realizează mici investiţii necesare pentru bunul mers al comunităţii.

Satul Limba este parte componentă a comunei Ciugud, devenită celebră în ţară pentru rata foarte ridicată de absorbţie a fondurilor europene. Satul este urbanizat, cu drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare. Majoritatea „limbenilor” munceşte în Alba Iulia, oraşul fiind situat la distanţă de câţiva kilometri, însă fiecare are o gospodărie pe care o lucrează după serviciu. Nu mai au animale de tracţiune şi susţin că satul lor este unul dintre cele mai dezvoltate din judeţul Alba. Comuna Ciugud, de care aparţine Limba, este singura din Alba unde populaţia a crescut în ultimii 15 ani.

Dorin Bucur este preşedintele Asociaţiei "Limbenii" şi liderul mişcării civice din sat
Dorin Bucur este preşedintele Asociaţiei “Limbenii” şi liderul mişcării civice din sat

În Limba, oamenii te salută şi intră în vorbă, fie că te cunosc, fie că nu. Sătenii discută între ei toate problemele, iar când iau o hotărâre, se ţin de ea. Au constituit asociaţia „Limbenii” prin intermediul căreia organizează toate evenimentele din comunitate şi oferă sprijin celor care au nevoie. Totul a început în 2007, când turla bisericii trebuia reparată, iar oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul. De atunci, în fiecare luna, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos. „Şi cu ajutorul acestor bani străzile sunt mai frumoase, satul mai frumos, iar oamenii sunt mai uniţi. Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea în care trăiesc”, afirmă Augustin Muntean, membru în asociaţie.

Infrastructura a fost realizată cu ajutorul banilor europeni obţinuţi de primărie, dar există multe alte lucruri de care se îngrijesc prin intermediul asociaţiei. Astfel, s-a ajuns ca din sumele adunate să fie plătite medicamente pentru bătrânii singuri şi neajutoraţi. De asemenea, copiii satului au fost trimişi în tabere, chiar şi la Marea Neagră. În urmă cu câţiva ani, la o şedinţă a asociaţiei au refuzat oferta unui patron care dorea să deschidă o crâşmă în sat. Sătenii au spus că au de lucru acasă şi nu au timp de stat prin baruri. Limba este, astfel, poate singurul dacă nu printre puţinele sate din România cu un asemenea nivel de dezvoltare care nu are un bar unde oamenii să poată consuma băuturi alcoolice. Există, în schimb, un magazin alimentar de unde sătenii îşi pot cumpăra toate cele de care au nevoie.

 

Vezi articol: http://m.adevarul.ro/locale/alba-iulia/satul-alba-unic-romania-gospodareste-singur-ideea-geniala-tarani-oamenii-isi-fac-poduri-repara-strazi-biserica-isi-ajuta-saracii-1_57dfe4825ab6550cb8cbf014/index.html