I. Introducere

Serviciul de iluminat public face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, desfăsurându- și activitatea conform Legii nr. 230.2006 a serviciului de iluminat public. Cuprinde totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul asigurării iluminatului public.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C este autoritatea de reglementare competentã pentru serviciile de utilitãţi publice, inclusiv pentru iluminatul public și are ca scop reglementarea, monitorizarea şi controlul la nivel naţional al activităţilor din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice aflate în sfera sa de reglementare. Serviciul de iluminat public se desfășura la nivelul anului 2014 în 1666 localităţi, reprezentând peste 50% din totalul localităţilor din România.

Din datele statistice rezultă că în România numărul municipiilor și al orașelor este de 320, iar al unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural este 2860. La nivelul anului 2015 numărul total al operatorilor, prestatorilor serviciului de iluminat public era de 588.

II. Formele de administrare a serviciului de iluminat public

În coformitate cu legislaţia în vigoare, formele de administrare pentru serviciul de iluminat public sunt: – gestiune directă; – gestiune delegată. Gestiunea directă presupune că Autoritatea Publică Locală, în calitate de operator, prin intermediul propriilor structuri, să îndeplinească toate sarcinile şi responsabilităţile legate de prestarea serviciului de iluminat public. Înfiinţarea structurilor proprii în cazul gestiunii directe se face prin Hotărâre a Consiliului Local. Operatorul organizat în calitate de entitate legală subordonată autoritătilor administratiei publice locale au propriul patrimoniu și se bucură de autonomie functională, financiară și operează în concordantă cu Regulamentul cadru din 20 martie 2007 al serviciului de iluminat public, emis de A.N.R.S.C. În cazul gestiunii delegate sarcinile şi responsabilităţile referitoare la prestarea serviciului de iluminat public, inclusiv administrarea şi exploatarea infrastructurii aferente, sunt transferate către operatori care deţin licenţe de operare. Externalizarea serviciului de iluminat public către un operator privat se realizează prin concesiune a serviciului de iluminat public

2.1 Gestiunea directă – operarea de către Autoritatea Publică Locală Gestiunea directă ca soluţie de prestare a serviciului de iluminat public se poate realiza prin: propriile structuri sau direcţii ale administrației publice locale; În cazul gestiunii directe, conform OUG 58/2016 autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate ca o dată la 5 ani să facă analize privind eficienţa economică a serviciului, respectiv să schimbe modalitatea de gestiune a serviciilor publice, după caz.

2.2 Gestiunea delegată – Forma de gestiune delegată se realizează prin: – înfinţarea unei societăţi comerciale, conform legii 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările și completările, la care acționar majoritar este Autoritatea Publică Locală; – unul sau mai mulţi operatori privaţi organizaţi ca societăți conform legislației în vigoare, care devin Analiza Comparativă a Modalităţilor de Gestiune a Serviciului de Iluminat Public în România concesionari ai serviciului de iluminat public.

Atât în cazul gestiunii directe cât și al gestiunii delegate operatorul, trebuie să solicite și să obţină licenţă de operare necesară desfășurării serviciului de iluminat public în termen de 90 de zile de la data aprobării hotărârii de dare în administrare sau, după caz, de la data semnării contractului de delegare a gestiunii.

Prin OUG 58/2016 este eliminată prevederea privind durata maximă de 35 de ani a contractelor de delegare de gestiune, dispoziţiile privind durata fiind corelate cu cele ale noului pachet legislativ privind achiziţiile publice şi concesiunile de lucrări şi de servicii.

Durata contractelor de delegare de gestiune nu va depăşi durata maximă necesară recuperării investiţiilor prevăzute în sarcina operatorului. În cazul gestiunii delegate prin concesiune, Autoritatea Publică Locală va obţine o redevenţă anuală de la operatorul privat, stabilită prin contractul de concesiune. În cazul gestiunii directe dar și a înfiinţării unei societăţi comerciale, conform legii 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările, la care acţionar majoritar este Autoritatea Publică Locală, aceasta trebuie să suporte toate costurile de funcţionare a noii structuri înfiinţate în acest scop.

Costurile de înfinţare și funcţionare sunt legate de costurile cu personalul, programele specializate de proiectare, inclusiv utilajele și echipamentele necesare desfăsurări activităţii de întreţinere, menţinere şi dezvoltare a serviciului de iluminat public.

Dotarea tehnică minimă pentru acordarea licenţelor aferente prestării serviciului public de iluminat ţine cont de numărul de locuitori deserviţi și este precizată în Regulament din 11/07/2007 privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice.

Licenţele se atribuie pe 3 clase, în funcţie de numărul de locuitori deserviţi, după cum urmează:

a) clasa 1 – pentru un număr mai mare sau egal cu 300.000 de locuitori;

b) clasa 2 – pentru un număr cuprins între 50.000 şi 300.000 de locuitori;

c) clasa 3 – pentru un număr mai mic sau egal cu 50.000 de locuitori.

Prin înfiinţarea unei societăți comerciale, dispare necesitatea organizării unei licitaţii pentru desemnarea prin concesiune a unui operator privat pentru serviciul de iluminat public. Societatea comercială pe acţiuni poate obţine mult mai ușor fonduri europene pentru a transforma iluminatul public într-un smart street lighting prin proiectare şi implementare proprie, eliminând perioadele indelungate ale licitațiilor publice şi eventualele contestaţii

III. Concluzii

Decizia privind forma de gestiune a unui serviciu de iluminat public aferent unei Autorități Publice Locale trebuie luată de aceasta pe baza unei analize de eficienţă care să ţină cont de toţi indicatorii tehnici şi economici privind oportunitatea.

Bibliografie: www.legeaz.ro, www.monitoruljuridic.ro, www.anrsc.ro

Drd.ing.ec. Ionuţ CIOBANU

Expert în Energie

ionutciobanu81@gmail.com