Caravana Smart City a poposit astăzi la Brașov. Este cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România, program inițiat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM), aflat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei.

Astfel, a fost lansat un apel de proiecte pe zona oraşelor inteligente, în condiţiile în care 15 miliarde de euro sunt disponibili pentru finanţare, până în 2021.

Potrivit președintelui ARSCM, Eduard Dumitraşcu, împreună cu Organismul Naţional de Standardizare, instituția pe care o conduce va introduce în perioada următoare primele opt standard pe Smart City.

Evenimentul a reunit la Brașov reprezentanți ai autorităților naționale, locale și județene din Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna. Aceștia au avut de prezentat viziunea societății civile, a mediului universitar, dar și a companiilor care pot dezvolta soluții dedicate pentru regiune, având în permanență în centru beneficiile pentru cetățeni.

Caravana Smart City România este un program complet de prezentare şi vânzare a produselor Smart City direct către beneficiarii acestor servicii — administraţia centrală şi locală.

„Suntem aici să oferim soluții concrete, cum ar fi pentru colectarea selectivă și mărirea gradului de colectare, dar și în construcții (smart buildings), soluție centrată pe dorința de a aduce eficiența energetică în clădiri, inclusiv prin iluminare inteligentă. Deci, siguranță, securitate și confort. De altfel, firma noastră are singura clădire din țară de tip smart buildings”, a spus Adriana Mircea, reprezentanta uneia dintre societățile comerciale structurate pe dezvoltare urbană.

Laszlo Borbely, sosit la Brașov în calitate de consilier al prim-ministrului, a declarat la rândul său: „Trebuie să sensibilizăm autoritățile și să le facem să conștientizeze cât de important este să-și schimbe mentalitatea. De aceea sunt mai mult decât binevenite anumite concepte, cum este și Smart City. Vrem să evităm situații și obiceiuri defectuoase, bine știute, cum ar fi cazul asfaltărilor, care după un an sunt sparte pentru a introduce canalizarea. Sau, ar trebui să ne orientăm spre autobuzele electrice. Sunt foarte multe concepte care sunt agreate, chiar aplicate în UE. Încă din perioada 2008-2013, orașele mari ar fi trebuit să fie parte dintr-un proiect integrat de timp Smart, care înseamnă construcții inteligente, creearea de spații verzi, dar și concepte IT, care să ofere informația. Chiar și în situații de vreme neprielnică, așa cum s-a întâmplat de curând la Timișoara, unde ar fi fost o soluție să avertizeze populația prin intermediul unor panouri electronice amplasate în oraș. Toate aceste aspecte trebuie bine înțelese mai ales de către autoritățile locale, ca administratori ai orașelor, ”.

Toți participanții, în prezentările lor, au recunoscut că Brașovul a făcut pași importanți în acest sens, adică de a deveni Smart City.

„Brașovul are multe lucruri smart, începând cu oamenii, continuând cu parcările, telegestiunea sistemului electric în unele zone, stații de încărcare pentru mașinile electrice și alte inițiative care, la final, vor coincide cu un concept de Smart City. Desigur, acum vorbim doar de elemente, dar drumul este bun”, a precizat Eduard Dumitrașcu.

În completarea lui a venit și viceprimarul Brașovului Laszlo Barabas: „Acest program a fost tratat de Primăria Brașov cu maximă prioritate, pentru că am încercat să facem proiecte nu numai de dragul de le a bifa, ci să fie aplicabile, în folosul cetățeanului, care trebuie să aibă acces la anumite informații. Putem spune că suntem în stadiu avansat, pentru că proiecctele au început să fie aplicate din anul 2008, cum ar fi telegestiunea ilumantului public, monitorizarea traficului prin dispecerat operativ, managementul traficului la transportul public. De asemenea, analizăm gestionarea inteligentă a parcărilor, noi platforme informatice și altele”.

Viceprepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor a menționat că la nivelul administrației teritoriale din care face parte există deschidere și se dorește aplicarea de tehnică prin programul de mobilitate nu doar la nivelul orașelor, ci și al comunelor mari.