Caravana Smart City – 5 Octombrie Brasov

0
156

 

Joi, 05 Octombrie 2017, a avut loc la Brașov, în incinta Cinema One, etapa a II-a a programului Caravana Smart City, un Program al Asociației Române Pentru Smart City și Mobilitate, organizat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei.

Cu această ocazie, au fost prezente importante oficialități din mediul public, care au adresat o serie de mesaje cu privire la dezvoltarea Industriei Smart City în România.

Am avut plăcerea de a-l avea invitat pe Dl. Laszlo Borbely, consilier de stat la Cabinetul prim-ministrului și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) care a subliniat importanța integrării diferitelor concepte de specializare inteligentă precum și importanța ca aceste concepte să fie înțelese de către autoritățile locale și implementate, în ciuda impedimentelor din legislație și a adus în discuție și obligativitatea revizuirii strategiei din 2008 care, conform Agendei 2030 trebuie revizuită până în martie 2018.

Dl. Laszlo Borbely a ținut să felicite Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate pentru organizarea acestui program și, și-a manifestat deschiderea de a spriini inițiativele de acest tip.

Partener strategic al programului Caravana Smart City, Ministerul Energiei a fost reprezentat la eveniment, de Excelenta Sa, Dl. Adrian Constantin – Consilierul Ministrului Energiei, dl. Toma Petcu.

Reuniunea a vizat prezentarea strategiilor și direcțiilor de dezvoltare a cinci județe importante ale României, respectiv Brașov, Sibiu, Harghita, Covasna și Mureș, identificarea problemelor cu care acestea se confruntă și mai ales, identificarea posibilelor soluții.

Partenerii evenimentului au fost Cinema One, Immochan -partener strategic, BMF Grup – -partener strategic, Telekom Romania -partener strategic, Direct One, Iridex Group, Orange, UP Romania, Clusterul Start Inovare.