MINISTRUL ECONOMIEI: SNAM NU SE PRIVATIZEAZA, RAMANE A STATULUI ROMAN

0
505
Președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), dl Alexandru Cumpănașu și Ministrul Economiei, dl Dănuț Andrușcă, s-au întâlnit, astăzi, pentru a discuta despre protejarea resurselor minerale și despre consolidarea cooperării instituționale dintre CNMR și Ministerul Economiei.
Ministrul Economiei, dl Dănuț Andrușcă, a reiterat poziția sa recentă în ceea ce privește importanța apelor minerale ca resursă strategică de importanță deosebită pentru România. “Și eu, ca și dl Cumpănașu, suntem preocupați de dezvoltarea României. Apele Minerale sunt o componentă importantă în ceea ce privește dezvoltarea țării. Poziția mea și a Ministerului rămâne fermă: reursa apelor minerale trebuie să fie și va fi protejată de către statul român. Potrivit Programului de Guvernare, dorim să consolidăm și să dezvoltăm poziția Societății Naţionale a Apelor Minerale (SNAM) pe piață, iar intenția Guvernul și intenția mea este ca SNAM să rămână sub controlul statului român”, a declarat Ministrul Economiei.
În plus, Dănuț Andrușcă a susținut reluarea cooperării dintre Ministerul Economiei și CNMR prin grupuri de lucru comune. “Este important să lucrăm cu toții pentu atingerea obiectivelor comune în ceea ce privește economia românească, de aceea sunt de părere că un dialog între experți este necesar și benefic și încurajez acest dialog cu tărie”, a spus Dănuț Andrușcă.
“În urma întâlnirii de astăzi a rezultat preocuparea și angajamentul comun pentru protejarea resurselor naturale ale României. Angajamentul ferm al domnului ministru în cadrul întâlnirii mă determină să consider că SNAM nu se va privatiza, ci va rămâne în totalitate a statului român și a românilor. În perioada imediat următoare vor fi reactivate grupurile de lucru dintre CNMR și Ministerul Economiei pentru a identifica cele mai bune soluții. În urma acestei întâlniri îmi exprim deplina încredere în buna credință a Ministrului Andrușcă și convingerea că, împreună, vom lupta pentru apărarea resurselor României în fața oricăror tentații interne sau externe”, a declarat președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.