Turda a reuşit să învingă mult mai celebrele Manchester şi Milano şi a câştigat locul 1 în competiţia organizată de Comisia Europeană pentru planurile de mobilitate urbană.

In următorii ani localitatea va fi un adevărat smart city în care se vor investi peste 30 de milioane de euro.

Oraşul Turda a ieşit din umbră în ultimii ani, atunci când Salina a fost modernizată şi a reuşit să atragă turişti din întreaga lume. Ca să menţină standardele, edilul a participat la o competiţie Europeană şi oraşul a fost învingător.

Cristian Matei, primarul oraşului Turda: “Surpriză a fost mare, într-un fel ne aşteptam la acest lucru fiindcă s-a muncit mult pe planul nostru şi este şi de valoare mare, are o strategie de finanţare bine structurata.”

În prezent, imaginea oraşului lasă de dorit. Clădirile din centru istoric au nevoie urgentă de reabilitare, iar unele străzi sunt greu accesibile. Însă, în cinci ani, cei 50.000 de locuitori vor călca pe străzile unui oraş revoluţionar.

În competiţie au participat peste 2.500 de oraşe din Europa.

Primăria aşteaptă acum finanţarea de la Comisia Europeană, iar edilul speră că peste cinci ani oraşul Turda să fie una dintre atracţiile principale ale României.