Capitala va avea parte de investiţii majore în următorii 8-10 ani pentru a deveni un oraş „smart”, a declarat joi pentru MEDIAFAX Eduard Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate, participant la conferinţa Focus România, organizată de CCI Bucureşti.

„La nivelul Bucureştiului, la ora la care vorbim, este în curs de realizare Strategia Smart City a Bucureştiului, care va fi un document strategic asumat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care urmează a fi finalizat în această toamnă, iar în urma lui vor reieşi nevoile de investiţii atunci când vorbim de Smart City Bucureşti. Asta va însemna o perioadă de 8-10 ani de implementare, cu foarte multe miliarde care vor fi atrase de aceste investiţii. Şi aici ne referim la toate verticalele: de la transport, mobilitate, energie, IoT (internetul lucrurilor), Big Data, partea de tehnologii, partea de mediu, tot ce înseamnă o comunitate inteligentă”, a menţionat Eduard Dumitrescu.

Oficialul a mai adăugat că în luna decembrie 2017 Primăria Capitalei a scos la licitaţie strategia Smart City Bucureşti, care a fost câştigată de Deloitte, având ca termen toamna acestui an pentru a o finaliza. „Primăria Capitalei a scos la licitaţie proiectul în luna decembrie, care a fost câştigat de Deloitte România în luna februarie sau martie, cu un termen de finalizare de 6-7 luni, aşadar undeva în septembrie-octombrie ar trebui să avem această strategie de Smart City a Bucureştiului. Rezultatul recomandărilor care vor fi parte integrată din această strategie vor duce la investiţii majore în următorii 8-10 ani”, menţionează sursa citată.

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate a mai precizat că, la nivelul României, nu se poate face un top al oraşelor smart deoarece smart city la nivel global este un concept nou ca implementare, iar în România „este şi mai nou”.

„Putem, în schimb, să observăm, dacă ne uităm la nivel macro, că încep să existe comunităţi, oraşe, judeţe în care conceptul de comunitate creativ-inteligentă este din ce în ce mai dezvoltat: şi aici ne referim la proiecte de tipul celor implementate la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Oradea, Iaşi, Constanţa… Sigur, şi la nivelul Bucureştiului încep să fie foarte multe proiecte şi iniţiative smart city implementate, dar a face astăzi un top al oraşelor smart-city este uşor prematur”, a spus reprezentantul Asociaţiei pentru Smart City şi Mobilitate.

Alba Iulia este cel mai smart oraş din România care este dat drept exemplu şi de către Banca Mondială atunci când vine vorba de atragerea fondurilor pentru dezvoltarea în acest sector.

„Putem să ne uităm la Alba Iulia, unde avem cel mai complex proiect de smart city din România, peste 80 de iniţiative deja implementate de către aproape 30 de parteneri locali şi internaţionali. Alba Iulia este dat deja ca exemplu de Banca Mondială ca una dintre cele mai bune comunităţi atunci când vine vorba de atragerea fondurilor pentru dezvoltarea comunităţii”, a mai menţionat Eduard Dumitrescu.