Compania de Transport Public (CTP) din Cluj a introdus în circulaţie 10 autobuze electrice, marcând o premieră în România. Vehiculele Solaris Urbino 12 electric au 12 metri lungime, o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wi-fi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi.  Compania poloneză Solaris a livrat primele 10 autobuze electrice în luna mai, iar în zilele următoare vor trimite încă unul. Primăria Cluj-Napoca şi CTP vor dispune până la finalul anului viitor de 41 de astfel de vehicule, următoarele 10 fiind aşteptate să sosească până în decembrie 2018.

Valoarea celor 11 autobuze electrice este de 26.121.980,83 lei (fără TVA), sumă din care 85% reprezintă fonduri elveţiene nerambursabile, iar 15% aportul municipalităţii. Următoarele 30 vor fi cumpărate din fonduri puse la dispoziţia Clujului de Uniunea Europeană.

Autobuzele electrice au fost prezentate, joi, 31 mai, în cadrul unei ceremonii la care au participat primarul Emil Boc, ambasadorul Elveţiei în România, Sa Urs Herren, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării şi ai CTP Cluj.

„Astăzi, pentru prima dată în România au fost puse în circulaţie autobuze electrice, prin Programul de cooperare elveţiano-român. De aceea, în primul rând am mulţumit cetăţeanului elveţian, pentru suportul financiar dat acestui proiect. De asemenea, mulţumim clujenilor, partea de cofinanţare de 15% fiind de la bugetul local şi Ministerului Finanţelor, pentru sprijinul constant în proiect. Cel de-al 11- lea autobuz electric va sosi la Cluj-Napoca în cursul săptămânii viitoare. În luna august 2017, Primaria Municipiului Cluj-Napoca a semnat cu furnizorul SOLARIS Bus&Coach, un acord cadru pentru livrarea a 41 de autobuze electrice cu acţionare complet electrică. Valoarea celor 11 autobuze electrice este de 26.121.980,83 lei (fără TVA)”, a anunţat primarul Emil Boc.