PRIORITĂŢILE ȘI OBIECTIVELE DIN DOMENIUL TRANSPORTURILOR, DIN PERIOADA PREȘEDINȚIEI CONSILIULUI UE, DISCUTATE DE MINISTRUL LUCIAN ȘOVA CU COMISARUL EUROPEAN VIOLETA BULC

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a discutat luni, 23 iulie a.c., la Bruxelles cu Violeta Bulc, comisarul european pentru Transporturi despre prioritãțile din acest sector pe care România le va susține în perioada exercitării Președinției Consiliului UE, în prima parte a anului 2019.

În cadrul ședinței de lucru, ministrul Transporturilor s-a declarat optimist că în timpul președinției române vor fi abordate și finalizate o serie de dosare legislative de interes european, aflate în acest moment în diferite stadii de negociere. Una dintre priorități este finalizarea dosarului privind “Mobilitatea”, aflat într-un stadiu avansat de negociere la nivelul Uniunii Europene, dar unde încă este necesar un compromis între statele membre.

Cele două părți au agreat derularea unor consultãri tehnice pentru gãsirea unor soluții corecte și ușor de implementat în ceea ce privește Pachetul Mobilitate I.

“Prioritatea va fi continuarea negocierii Pachetelor privind mobilitatea, în vederea atingerii unui compromis echilibrat. Pachetul „Mobilitate rutieră”, lansat de Comisia Europeană  din mai 2017,  este încă unul sensibil atât la nivel european cât și la nivel național, având în vedere că sunt abordate probleme ale sectorului transportului rutier precum: protecția lucrătorilor, lupta împotriva fragmentării pieței, existența companiilor fantomă („letter box companies”), detașarea lucrătorilor și simplificarea regulilor de operare a cabotajului. În a doua parte a mandatului, se va avea în vedere și posibilitatea avansării negocierilor în privința propunerilor privind drepturile pasagerilor care circulă pe calea ferată”, a spus ministrul Lucian Șova în cadrul întâlnirii.

Totodată, o atenție deosebitã va fi acordatã inițiativelor pentru îmbunãtãțirea siguranței rutiere. Cei doi oficiali au analizat și modul în care programul «Vision Zero», care are ca scop eliminarea atât a deceselor, cât și a leziunilor serioase survenite în urma accidentelor auto, poate fi promovat și în România, astfel încât sã producã rezultate palpabile.

Ministrul Transporturilor și comisarul european au mai discutat despre modalitãțile de finanțare a rețelei  trans-europene de transport (TEN-T), pentru îndeplinirea obiectivului general al UE, cât și pentru a rãspunde particularitãților naționale.

Totodatã, partea română a asigurat Comisia Europeanã ca va continua activitatea actualei președinții austriece a Cosiliului în dosarele aflate pe agenda europeanã. Ministrul Lucian Șova și comisarul european au analizat și posibilitatea organizãrii unor evenimente în perioada președinției române pe teme de actualitate în domeniul Transporturilor (conducerea automatã sau serviciile publice inteligente).

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și comisarul european, Violeta Bulc, au discutat de asemenea despre stadiul demersului de revizuire a Planului de performanță al serviciilor de navigație aeriană din România pentru perioada 2015 – 2019. A fost prezentat contextul geopolitic, operațional și economic care a influențat prestarea serviciilor de navigație aeriană în întreaga Europă, inclusiv în România, precum și stadiul activităților realizate împreună cu reprezentanții DG MOVE și PRB. A fost accentuată necesitatea finalizării procesului de revizuire a obiectivelor de performanță în perioada imediat următoare.

Biroul de presă al MT