Amman Smart City Academy, proiectul românesc ce va deservi toate țările din Orientul Mijlociu

on

O delegație condusă de Președintele Asociației Române Pentru Smart City și Mobilitate, domnul Eduard Dumitrașcu, desfășoară o vizită de lucru la Amman, Iordania, în perioada 12-16 ianuarie 2019.  Scopul vizitei este întărirea relațiilor cu experții smart city, schimbul de expertiză și facilitarea transferului de know-how.

Foto: Alături de domnul Fawzi I. Masad fost City Resilient Oficer și Asistent al Primarului din Amman. Domnul Fawzi este vicepreședinte al Asociației Inginerilor din Iordania una dintre cele mai puternice organizații din țară.

Eduard Dumitrașcu: Am avut astăzi o întâlnire în care am înțeles prioritățile municipalității dar, mai ales, am pus bazele parteneriatului pentru deschiderea Academiei Smart City din Amman, ce va deservi Orientul Mijlociu.

In această perioadă au avut loc o serie de întâlniri cu reprezentanții municipalității din Amman, cu reprezentanți ai mediului universitar, dar și ai mediului privat.

Academia Smart City a fost lansată în 2018 de Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate și este prima platformă națională de formare profesională a celor interesați de Industria Smart City. Un domeniu nou, plin de provocări, cu mari oportunități de dezvoltare în anii ce urmează. Cursurile sunt gândite în paradigma expertiză-eficiență-beneficii, iar corpul didactic implicat în această platformă este de cea mai înaltă ținută profesională, persoane cu vastă experiență în domeniile interconectate ale Industriei Smart City.
Academia Smart City a fost nominalizată și este în lista de finaliști a concursului internațional Transport & Ticketing Awards 2019, ce se va desfășura la Londra, în 29 ianuarie 2019.

Noutăți Smart Cities

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this