Iași District Smart City – proiect de aproximativ 1,4 miliarde de euro anunțat în cadrul Caravanei Smart City

on

Municipiul Iași a găzduit luni, 10 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. – Implementarea. Evenimentul a avut loc la Primăria Municipiului Iași, Sala Vasile Pogor. Programul este organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și se desfășoară din anul 2017 sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei, fiind unicul program național de promovare a soluțiilor și proiectelor Smart City din România.

În deschiderea evenimentului, Eduard Dumitrașcu, președintele ARSCM, a discutat despre responsabilitatea pe care Municipiul Iași o are față de întreaga regiune și despre modul în care acest lucru poate fi transformat în oportunitate de dezvoltare: „Trebuie să înțelegem puterea noilor comunități, să întelegem puterea pe care Iașiul o va avea și o va exercita în anii următori. Municipiul Iași trebuie integrat în Iașiul regional. Este o responsabilitate pe care și-o asumă invariabil ca și pol de dezvoltare, pentru că Iași Smart City consumă resursele regiunii și, în același timp, oferă facilități în regiune. Mi-aș dori ca administrația Municipiului Iași să înceapă să-i învețe pe colegii din administrațiile limitrofe, să creeze o conexiune cu celelalte județe și municipii din țară și un transfer în primul rand de prietenie și dupa aceea de soluții și rezultate.”

Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași a discutat despre pașii pe care administrația pe care o conduce i-a realizat în domeniul Smart City și planurile de viitor ale orașului: „O mare parte din proiectele din municipiu finanțate din fonduri europene sunt pe sectorul de mobilitate. Am înființat și un Consiliul de Transformare Digitală a municipiului, tocmai pentru a se ocupa de acest nou sector. Lucrurile se mișcă, încercăm să aducem la aceeași masă toate aceste tehnologii, împreună cu mediul academic și mediul de business. Nu va fi ușor, însă va fi o victorie cu atât mai mare când vom reuși să ne conectăm cu fiecare cetățean în parte. Avem un proiect mare, la care ținem foarte mult, un proiect derulat împreună cu Banca Europeană de Investiții – Iași District Smart City. Cu o suprafață totală de 143 de hectare de teren, proiectul se referă la un viitor oraș smart, construit de la zero, cu servicii smart, începând cu cele de sănătate, pentru că acolo va fi construit Spitalul Regional de Urgență Iași și continuând cu toate celelalte sectoare de activitate. Se va pune mare accent pe domeniile creative, inovatoare, acolo vrem să dezvoltăm un centru regional de inovare în inteligență artificială și robotică. O primă estimare încadrează costurile acestui proiect în jurul sumei de 1,3-1,4 miliarde de euro. Nici nu îndrăznesc să cred că va fi o investiție publică 100%, avem nevoie de sprijin financiar din partea mediului privat și sperăm că spre sfârșitul lunii octombrie să putem prezenta public care sunt parteneriatele pe care le realizăm pentru acest proiect și actorii implicați.”

Adrian Iftene, decanul Facultății de Informatică, Universitatea A. I. Cuza, a discutat despre potențialul uriaș al municipiului de a deveni un pol de dezvoltare la nivel regional: “Noi, Iaşiul, avem un potenţial foarte mare. Avem universităţi, avem companii de IT, administraţia. Aici este o reţea foarte activă în zona de inteligenţă artificială. În momentul în care ne vom uni forţele, noi, cei din mediul academic, cei din administraţie, cei din mediul de afaceri, sigur Iașiul va deveni mai inteligent decât orice alt oraş.”

Evenimentul a continuat cu Cristian Stoica, director general al Companiei de Transport Public Iași, care a prezentat Aplicația 24pay prin care cetățenii își pot achiziționa bilete online pentru călătorii cu mijloacele de transport în comun și beneficiile pe care această soluție le-a adus până în prezent, atât pentru locuitori, cât și pentru operatorii de transport. De asemenea, întreaga flotă de mijloace de transport în comun din Iași beneficiază de Wi-fi gratuit. Cetățenii dispun și de o aplicație de planificare a călătoriei, cu date actualizate în timp real privind mijloacele de transport și timpii lor de sosire.

O altă intervenție importantă a avut-o Cătălin Gabriel Dumitraș, decanul Facultății Construcții de Mașini și Management Industrial, Universitatea Tehnică Gh. Asachi, care a discutat despre industria 4.0, care se axează pe sistemele cibernetice și proiectele implementate în cadrul facultății pe care o conduce. Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial are multipli parteneri privați atât din țară, cât și din străinătate, care au ajutat la dotarea mai multor laboratoare din cadrul instituției și care asigură și programele software oferite studenților pentru practică. Aceștia participă frecvent și la concursuri internaționale de renume în domeniu, obținând premii importante. Unul dintre laboratoare este dotat și cu o imprimantă 3D, cu ajutorul căreia unul dintre studenți a construit o mână bionică funcțională.

Cătălin Neculau, Director General Salubris, a discutat despre proiectele de digitalizare a serviciilor de salubritate din Municipiul Iași. În prezent, întreaga flotă auto a Salubris, peste 100 de mașini, este monitorizată prin GPS folosind o aplicație. O altă soluție tehnologică implementată este aplicația „Măturat la comandă”, care oferă posibilitatea locuitorilor, fie apelând un număr de telefon, fie printr-un mesaj pe Whatsapp sau Facebook, dreptul de a-și comanda o mașină care să ridice gunoiul din zonă. Primul pas este ca locuitorul să trimită o dovadă a faptului că strada pe care se află permite accesul autospecialei de gunoi, după care solicitarea acestuia va fi soluționată în maximum 5 minute. Salubris a implementat o aplicație și pentru clienții persoane juridice, prin care aceștia pot comanda o mașină de gunoi la sediu prin doar 3 click-uri. În cele 4 luni de la implementarea aplicației, aproximativ 80% dintre clienții persoane juridice ai companiei au folosit această aplicație.

Ioan Gâf-Deac, administrator public al Primăriei Sectorului 4, București, a prezentat exemple de bune practici în domeniul Smart City, bazate pe rezultatele administrației din care face parte. Principalele direcții abordate s-au bazat de soluții de mobilitate, această problemă fiind una presantă pentru Primăria Sectorului 4 și soluții de debirocratizare prin sisteme informatice care să permită recepționarea și eliberarea de documente în format online.

Sarolta Besenyei, expert Comisia Europeană și VP ARSCM a subliniat prioritățile de investiții ale Uniunii Europene, care pun mare accent pe sectorul de cercetare și inovare. Potrivit unui studiu UE realizat în 2017 și repetat în 2018, cea mai mare creștere a PIB a avut loc în țările care au facut investiții majore în cercetare și inovare la nivel național. Pe politica de coeziune sunt alocate 321 de miliarde de euro, cu scopul de a obține o Europă inclusivă, sustenabilă și smart. La nivel de Comisie Europeană, pe Horizon 2020, pentru fiecare stat membru sunt aproximativ 350 de apeluri deschise, unde se pot depune proiecte pentru a obține finanțare europeană.

Noutăți Smart Cities

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...
Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this