Un proiect RE Start Romania si PMB – ABILITAXI – Servicii de transport gratuit pentru persoanele cu dizabilități

în data de

Primăria Capitalei a demarat un proiect pilot cu scopul de a veni în sprinijinul persoanelor  cu dizabilități (abilitaxi), astfel, împreună cu asociația Re-Start Cauză Bună un număr de aproximativ 63.000 de cetățeni bucureșteni ce au diferite probleme locomotorii (conform  Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati) vor putea beneficia de transport gratuit, un număr de 4 mașini  vor fi la dizpoziția acestora.

Din cele patru mașini doar una aparține primăriei, celelalte 3 vehicule  aparținând asociației RE-Start. Ce trebuie să știe cei care vor beneficia de acest serviciu este faptul că, pentru a putea beneficia de transportul gratuit este necesar ca dumnealor să-și facă o programare cu cel puțin 48 de ore înainte, dacă rezervarea a fost făcută,  la domiciliul solicitantului se va deplasa un autovehicul special pregătit pentru nevoia solicitantului cât și un infirmier.

Acest nou serviciu poate fi accesat de luni până vineri,  în intervalul orar 09.00-17.00.

Proiectul pilot va fi susținut de Primăria Capitalei iar suma necesară implementării acestuia  se ridică la 730.000 lei, suma acordată de doamna primar asociației Re-Start care, la rândul ei va fi responsabilă de implementarea  proiectului.

Proiectul intitulat de altfel  ”ABILITaxi-Servicii  de transport gratuit pentru persoanele cu dizabilități„ a primit votul a 37 de consilieri generali, transformându-se astfel din punctul 10 de pe ordinea de zi a ședinței de consiliu general a Primăriei Capitalei  din data de 17.05.2018, într-un serviciu funcționabil (să sperăm), ce urmează să fie aplicat pentru cei care au nevoie.

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

oraș inteligent - societatea civilă

Societatea civilă

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

vehicule electrice fără șofer - arsc

Viena testează microbuze fără șofer

Din 6 iunie locuitorii din Seestadt un cartier al Vienei pot circula cu două vehicule electrice fără șofer. Autovehiculele fără șofer sunt testate de Wiener...
tehnologia 5G

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...
NO-DIG - Soluția pentru Smart City TRENCHLESS | ARSCM

Soluția pentru Smart City TRENCHLESS (no-dig)

Orice plan de dezvoltare a infrastructurii trebuie să țină cont de crearea/ construcția/ instalarea, renovarea, repararea, întreținerea și înlocuirea serviciilor utilitare fără posibilitatea accesului...
Mașini electrice - Auto Shanghai 2019: Renault City K-ZE | ARSC

(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul electromobil global Renault City K-ZE

Renault a venit la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai să prezinte o maşină globală care ar trebui să lovească puternic segmentul de mașini...
Huawei - oprită să participe la dezvoltarea rețelelor 5G | ARSC

Cum joacă România în afacerea Huawei? America și-a avertizat aliații, inclusiv Bucureștiul, că va...

România ezită deocamdată să își clarifice poziția în scandalul international care privește compania chineză Huawei. SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua...

Știrile partenerilor ARSC

Evenimentul de lansare a Romanian Business Chamber and Network

În România există antreprenori de succes, foarte buni, care au nevoie de sprijin pentru a-și internaționaliza afacerile, a afirmat, ieri, în cadrul conferinței de...
ARSCa fost speaker la gala bursa 2019

Gala BURSA 2019 – un triumf

Gala bursa - Stil şi eleganţă, strălucire şi fast, lumină şi culoare, muzică şi dans, premii şi surprize - sunt câteva dintre ingredientele Galei...

Eduard Dumitrascu, președintele ARSC moderator la Rising Cities. Smart Future

Asociația Română pentru Smart City este partener strategic al Business Review în cadrul conferinței Rising Cities. Smart Future Președintele ARSC Eduard Dumitrașcu va modera panelul...
asseco see

Asseco SEE participă anul acesta la Microsoft Envision Forum în calitate de ”Partner Of...

Bucuresti - 15 noiembrie 2019 - Asseco SEE participă în calitate de ”Partner Of The Year”, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului anual de business...
DevCon2019

Google, RedHat, King și Oracle, printre companiile prezente în agenda primei ediții AICon, SecurityCon,...

Asociația Română pentru Smart City este partener DevCon, eveniment premium dedicat profesioniștilor IT despre ultimele noutăți pe teme din inteligența artificială, securitate, testare sau...

Despre ARSC

ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Activitatea ARSCM în imagini

Imagini de la a V-a ediție a programului Caravana Smart City 2.0  13 Mai, Târgoviște - Primăria Municipiului Târgoviște, Sala de Ședințe Imagini de la a...

Comunicate presă

smart city

Primăria Iaşi anunţă un nou pas în programul Smart City

Primăria Iaşi anunţă un nou pas în programul Smart City. Municipiul Iaşi a semnat Declaraţia privind o acţiune comună pentru încurajarea transformării digitale durabile...
carta_romania_2030_asociatia_romana_smart_city

Carta România 2030

Cu prilejul celei de-a patra ediții a Galei Smart City Industry Awards, Asociația Română pentru Smart City în calitate de principală organizație a Industriei...
Caravana Smart City - etapa 2.0 a lansat Constanța Smart City | ARSCM

Caravana Smart City – etapa Constanța

Superbă primire și implicare a tuturor celor prezenți azi la Caravana Smart City etapa Constanța. Alături de dl Decebal Făgădău, Primarul Municipiului Constanța și...
iasi caravana smart city

Iași District Smart City – proiect de aproximativ 1,4 miliarde de euro anunțat în...

Municipiul Iași a găzduit luni, 10 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. - Implementarea. Evenimentul a avut loc la Primăria Municipiului Iași, Sala...

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat în Caravana Smart City dezvoltarea mai multor proiecte pilot

Municipiul Ploiești a găzduit luni, 3 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...