ARSC partener al conferinței “Energie cu responsabilitate”

în data de

Publicația InvesTenergy continuă tradiția și organizează Conferința anuală cu tema “Energie cu responsabilitate”, a patra ediția, pe 7 octombrie 2019. Ca în fiecare an, evenimentul de specialitate se desfășoară sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE. Asociația Română pentru Smart City susține această inițiativă și se numără printre partenerii evenimentului.

La ediția din acest an, RESPONSABILITATEA este pusă în lumină. Împreună cu oameni cheie din sectorul energetic, se va dezvolta un dialog necesar și constructiv care să se constituie într-o evaluare realistă a situației actuale din sectorul energetic, cu propunerea unui tratament aplicat cu responsabilitate pentru problemele existente care să conducă la decizii asumate pentru investiții strategice în energie!

Cristina Trefaș, Director General InvesTenergy: “Liderii mondiali iau decizii care schimbă lumea. RESPONSABILITATEA în ce privește energia viitorului este însă a tuturor. A devenit o tradiție, ca la fiecare ediție a evenimentului nostru, să lansăm o provocare pentru toți actorii pieței energiei și, în egală măsură, si pentru decidenții politici. Suntem cu toții responsabili pentru energia viitorului. Avem însă ENERGIA să fim RESPONSABILI? Vă propunem un test al responsabilității, pledăm pentru un demers și efort comun al autorităților și participanților la piață, pentru decizii corecte și asumate, care să fie puse în aplicare rapid, cu maximă responsabilitate. Ne bucură interesul pentru dezbaterile promovate de InvesTenergy. Suntem onorați și încântați că până la această dată – cu o lună înaintea evenimentului – avem deja 24 Speakeri și Moderatori, toți confirmați”.

Conferința este structurată pe 3 Paneluri:

  • Să punem RESPONSABILITATEA în lumină!

  • Energia vine cu responsabilitate și competențe

  • Asociațiile de profil, responsabilitate și demers comun

Și ediția din acest an, conferința InvesTenergy se desfășoară sub patronajul ANRE. Dl Dumitru Chiriță, Președintele Autorității, în calitate de Keynote Speaker, va transmite participanților la piață mesajul său și al instituției pe care o conduce.  La dezbaterile din cadrul celor 3 paneluri participă reprezentanți ai Ministerului Energiei, Parlament, ANRE, OPCOM,  asociații de profil și companii din sectorul energetic, experți, reprezentanți mass-media.

Speakerii confirmați până la această dată sunt:
Dl Doru Vișan, Secretar de Stat Ministerul Energiei
Dl Virgil Popescu, Vicepreședinte, Comisia de Industrii și Servicii Camera Deputaților
Dl Dumitru Chiriță, Președinte ANRE
Dna Daniela Lulache, Head of Policy and Coordination, Agenția pentru Energie Nucleară a OECD
Dl Radu Bădiță, Secretar General ANRE
Dl Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica
Dl Răzvan Nicolescu, Partener Deloitte, fost Președinte al Agenției Europene de Reglementare în Energie
Dl Bogdan Badea, Președinte Directorat Hidroelectrica
Dna Corina Popescu, Director General Electrica
Dl Adrian Șuța, Director Direcția pentru Relația cu Autoritățile de Reglementare și ENTSO-E Transelectrica
Dl Victor Ionescu, Director General OPCOM
Dl Petre Stroe, CEO MET România Energy
Dl Petru Rușeț, Head of Smart Infrastructure and Gas&Power, Siemens România
Dna Sulfina Barbu, Evaluator și Auditor de mediu, fost Ministru al Mediului și al Muncii
Dna Gabriela Stanciu, Director General Blumenfield®
Dna Claudia Brânduș, Președinte RWEA, Director Affairs Enel Group
Dna Silvia Vlăsceanu, Director General ACUE
Dl Martin Moise, Director General REPOM, PrimVicepreședinte PATRES
Dna Saniya Melnicenco, Președinte ROPEPCA
Dl Ștefan Gheorghe, Director General Executiv al CNR-CME
Dl Claudiu Butacu, Peședinte Asociația Solar Decatlon București, Cofondator EFdeN şi EnergiaTa
Dl Mihai Toader-Pasti, Președinte FEL România, Cofondator energiaTa
Dl Dumitru Chisăliță, Expert judiciar Petrol și Gaze
Dl Daniel Apostol, Director Relații Externe Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG

Moderatorii celor trei paneluri sunt:

Dl Ion Lungu, Președinte AFEER
Dl Cristian Secoșan, CEO SIEMENS România și Republica Moldova
Dl Iulian Harpa, Managing Partner HIM Public Affairs

InvesTenergy pledează astfel pentru un demers și efort comun al autorităților și participanților la piață, pentru decizii corecte și asumate, care să fie puse în aplicare rapid, cu maximă responsabilitate.

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

oraș inteligent - societatea civilă

Societatea civilă

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

vehicule electrice fără șofer - arsc

Viena testează microbuze fără șofer

Din 6 iunie locuitorii din Seestadt un cartier al Vienei pot circula cu două vehicule electrice fără șofer. Autovehiculele fără șofer sunt testate de Wiener...
tehnologia 5G

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...
NO-DIG - Soluția pentru Smart City TRENCHLESS | ARSCM

Soluția pentru Smart City TRENCHLESS (no-dig)

Orice plan de dezvoltare a infrastructurii trebuie să țină cont de crearea/ construcția/ instalarea, renovarea, repararea, întreținerea și înlocuirea serviciilor utilitare fără posibilitatea accesului...
Mașini electrice - Auto Shanghai 2019: Renault City K-ZE | ARSC

(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul electromobil global Renault City K-ZE

Renault a venit la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai să prezinte o maşină globală care ar trebui să lovească puternic segmentul de mașini...
Huawei - oprită să participe la dezvoltarea rețelelor 5G | ARSC

Cum joacă România în afacerea Huawei? America și-a avertizat aliații, inclusiv Bucureștiul, că va...

România ezită deocamdată să își clarifice poziția în scandalul international care privește compania chineză Huawei. SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua...

Știrile partenerilor ARSC

România, campioană europeană la European Cyber Security Challenge 2019

Naţionala României, antrenată de expertul în securitate cibernetică Ioan Constantin, din partea Orange România, a fost formată din: Robert Vulpe (căpitan), Robert Dobre, Dragoş...
Stand Orange

Orange România reinventează marketing-ul în contextul digitalizării

Orange România, partener strategic ARSC, a fost prezent recent la Go Tech World (Romexpo), unde a susținut activitățile din cadrul evenimentului de business și...
Conferința Energie cu Responsabilitate

Smart Energy, energie cu responsabilitate

Conferința anuală a publicației InvesTenergy a avut loc luni, 07 octombrie, iar Asociația Română pentru Smart City a fost partener la evenimentul a cărui...
Logo Conferința "Energie cu Responsabilitate"

ARSC partener al conferinței “Energie cu responsabilitate”

Publicația InvesTenergy continuă tradiția și organizează Conferința anuală cu tema “Energie cu responsabilitate”, a patra ediția, pe 7 octombrie 2019. Ca în fiecare an,...
Imagine eveniment

Hackathonul internațional NASA Space Apps Challenge 2019 revine în România

Înscrieri deschise pentru a patra ediție a Hackathonului NASA Space Apps Challenge în România! În perioada 19-20 octombrie 2019, se va desfășura pentru a patra...

Despre ARSC

ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSCM

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Activitatea ARSCM în imagini

Imagini de la a V-a ediție a programului Caravana Smart City 2.0  13 Mai, Târgoviște - Primăria Municipiului Târgoviște, Sala de Ședințe Imagini de la a...

Comunicate presă

Caravana Smart City - etapa 2.0 a lansat Constanța Smart City | ARSCM

Caravana Smart City – etapa Constanța

Superbă primire și implicare a tuturor celor prezenți azi la Caravana Smart City etapa Constanța. Alături de dl Decebal Făgădău, Primarul Municipiului Constanța și...
iasi caravana smart city

Iași District Smart City – proiect de aproximativ 1,4 miliarde de euro anunțat în...

Municipiul Iași a găzduit luni, 10 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. - Implementarea. Evenimentul a avut loc la Primăria Municipiului Iași, Sala...

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat în Caravana Smart City dezvoltarea mai multor proiecte pilot

Municipiul Ploiești a găzduit luni, 3 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și...
Targoviste Smart City si oportunitățile pentru companiile private | ARSC

Caravana Smart City Târgoviște – Schimb de bune practici între municipalități

Primăria Municipiului Târgoviște a găzduit luni, 13 mai 209, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Programul, organizat de Asociația Română pentru Smart City,...
Proiect de 500 milioane de euro lansat în Caravana Smart City Cluj

Proiect de 500 milioane de euro lansat în cadrul Caravanei Smart City – etapa...

Municipiul Cluj-Napoca a găzduit, marți, 9 aprilie Programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Programul organizat de Asociația Română pentru Smart City se desfășoară sub...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...