Carta România 2030

Articol publicat în categoria

Cu prilejul celei de-a patra ediții a Galei Smart City Industry Awards, Asociația Română pentru Smart City în calitate de principală organizație a Industriei Smart City, lansează cel mai important demers național de dezvoltare a comunităților creativ-inteligente.

Demersul presupune asumarea Cartei România 2030 de către toți decidenții cu rol determinant în dezvoltarea și implementarea proiectelor tip Smart City, dar, mai ales, se bazează pe susținerea publică a acesteia de către noi, toți cei care ar trebui să beneficiem de comunități și orașe inteligente.

Ne dorim ca demersul nostru să fie realizat sub înaltul patronaj al Președintelui României și asumat de către Parlamentul României, Guvern, Primării, Consilii Județene dar și celelalte instituții relevante. Totodată, Carta România 2030 va fi trimisă pentru susținere mediului academic, societății civile, corpului diplomatic acreditat la București și mediului economic.

Mai jos, textul integral al Cartei România 2030 ce va fi lansat și asumat în data de 11 Decembrie 2019.

– Asociația Română pentru Smart City –
CARTA ROMÂNIA 2030
Program național de creare și modernizare a comunităților creativ-inteligente din România
București, 11 Decembrie 2019

Preambul,

Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate (Articolul 80 – Constituţia României),

Orașele României, reprezentate la cel mai înalt nivel de către conducătorii acestora, pentru binele cetățenilor ce trăiesc în toate comunitățile sale, au convenit asumarea și împărtășirea următoarelor valori și deziderate comune,

Înțelegând,

  • Că funcția principală a unui oraș este aceea de a deservi în mod egal pe toți locuitorii săi și de a oferi o calitate a vieții cât mai ridicată,

  • Rolul determinant al locuitorilor, beneficiarii actului administrativ,

  • Deplin necesitatea de dezvoltare a societății românești,

  • Amenințările de apărare și securitate a centrelor urbane,

  • Că administrația locală se bazează pe transparență și este participativă,

  • Rolul important pe care orașele și comunitățile îl au în dezvoltarea României,

  • Că economia României este puternic conectată la piețele internaționale, ca urmare a proceselor de globalizare accelerată,

  • Tendința de urbanizare accelerată și presiunea asupra resurselor orașelor,

  • Că nivelul tehnologiei, așteptările cetățenilor, obligațiile de mediu și calitatea vieții, vor impune ca orașul 2030 sa fie un oraș în care interconetivitatea va asigura dezvoltarea și competitivitatea,

  • Că pentru progresul societății este nevoie de implicarea atât a cetățenilor, cât și a specialiștilor, atât individual cât și prin inițiative colaborative și că este de datoria conducătorilor comunităților să contribuie la asigurarea climatului potrivit pentru susținerea inițiativelor locale,

  • Conceptul cvadruplu helix în care doar armonia și efortul comun al autorităților publice centrale și locale, al mediului academic, al companiilor private, dar mai ales, implicarea societății civile pot construi adevăratele proiecte de dezvoltare ale orașelor inteligente,

De aceea,

  1. Noi, lideri ai României moderne, reuniți la București în data de 11 Decembrie 2019, am hotărât ca până în anul 2030, comunitățile pe care le reprezentăm astăzi să devină adevărate orașe inteligente integrând minim cele 6 principii de dezvoltare a unei comunități așa cum au fost definite de către Comisia Europeană.

  2. Noi, lideri ai României moderne, ne angajăm să le transformăm în comunități ale viitorului, unde toți cetățenii au acces la funcțiile și facilitățile oferite de o comunitate creativ-inteligentă, au acces la infrastructura orașului, au acces neîngrădit la cele mai bune servicii de educație, sănătate și transport.

  3. Noi, lideri ai României moderne, garantăm îmbunățirea calitatății aerului, a apei precum și a unui management responsabil al deșeurilor urbane, reducerea poluării și asigurarea securității.

Motiv pentru care,

Semnăm Carta România 2030 privind crearea și modernizarea comunităților creativ-inteligente din România, bazată pe următoarele principii și deziderate comune, înțelegând deplin valorile, idealurile și încrederea pe care cetățenii ni le-au încredințat.

Principiile la care aderăm,

  1. Un oraș creativ-inteligent pune în centrul acțiunilor sale cetățeanul – în jurul acestuia construiește și dezvoltă un proiect Smart City holistic, în timp ce tehnologia va fi pusă în slujba locuitorilor folosind ultimele descoperiri disponibile;

  2. Un proiect de Smart City corect va respecta toate principiile de toleranță, egalitate de șanse, incluziune socială, acces la educație și sănătate, respectarea tuturor drepturilor fundamentale ale omului, a Constituției României, a tratatelor intenaționale la care aceasta a aderat, dar și păstrând identitatea și moștenirea culturală a comunităților;

  3. Proiectele Smart City vor fi dezvoltate pe principii sustenabile și durabile, respectând cele 17 obiective de dezvoltare durabilă asumate de România;

  4. Dezvoltarea proiectelor educaționale în comunitate, alături de mediul academic și preuniversitar;

  5. Crearea climatului necesar dezvoltării culturii și mediului antreprenorial, a start up-urilor și inițiativelor inovative;

Înțelegând
preambulul documentului, principiile și valorile propuse,

Luând în considerare
idealurile și încrederea pe care cetățenii ni le-au încredințat,

Semnez Carta România 2030
……………………………………………………(S.S.)

__________________________________________

Despre Carta România 2030

Inițiatorul Cartei România 2030 – Asociația Română pentru Smart City
Beneficiarii Cartei România 2030 – Cetățenii României

Susținători instituționali
Academia Română prin INCE
Universitatea Politehnica București
Universitatea Ecologică București
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași
Universitatea Petre Andrei Iași
Universitatea din Craiova
Cluj IT
Act for Tomorrow
Urbanize Hub
Alba Iulia Smart City
Trenchless România

Carta România 2030 va fi propusă pentru semnare către:
Președintele României
Prim-Ministrul României
Membrii Guvernului României
Președintele Senatului
Președintele Camerei Deputaților
Primarul Municipiului București
Primarii tuturor sectoarelor din București, municipiilor și orașelor din România
Instituții publice centrale și locale cu rol determinant în dezvoltarea orașelor inteligente

Locul și data semnării oficiale a Cartei România 2030
11 Decembrie 2019
Parlamentul României
Sala Take Ionescu

Pentru a susține Carta România 2030, puteți accesa linkul de mai jos!

În continuare, față de forma oficială a Cartei România 2030 realizată pentru oficialități, vă propunem să deveniți chiar dumneavoastră semnatar și susținător al demersului prin completarea formularului de mai jos.

Toți susținătorii vor primi o diplomă de implicare civică care să ateste valorile și interesul față de dezvoltarea României.