CONFERINȚELE GREEN REPORT

Adoptarea principiilor economiei circulare, de la declarații la acțiuni

190

București, 9 mai 2019 – Marți, 21 mai, la Institutul Cervantes, Bulevardul Regina Elisabeta 38, București, va avea loc CIRCULAR 4R ECONOMY, conferință-reper pe tema economiei circulare. 

CIRCULAR 4R ECONOMY, eveniment realizat de Green Report, în parteneriat cu Ministerul Mediului, se află la cea de-a cince ediție și aduce laolaltă componenta de business, cea legislativă și cea administrativă, punând la aceeași masă: reprezentanț­i ai industriilor de reciclare, colectare și salubritate, ai autorităț­ilor publice centrale și locale, generatorii de deșeuri, presă.

Cei mai importanți responsabili pe probleme de mediu din România și reprezentanți ai mediului de afaceri se vor reuni in cadrul CIRCULAR 4R ECONOMY: Paula Pîrvănescu – Secretar de stat, Ministerul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat; Dorin Corcheș – Vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu; Cosmin Teodoru – Directorul General al Direcției Generale Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase din cadrul Ministerul Mediului; Allen Coliban – Senator; Mădălina Iliuță Director, Ministerul Fondurilor Europene; Julia Leferman – Director General, Berarii României; Roxana Puia – Director Marketing, Asociația Environ; Anca Lupusavei – Director Marketing, Recolamp; Constantin Damov – Președinte, Asociația Coaliția pentru Economie Circulară; Florin Pogonaru – Președinte, Asociația Oamenilor de Afaceri din România; Elena-Simina Lakatos – Președinte, Institutul pentru Cercetare în Economie Circulară; Alina Cismaș – Sustainablility & Public Advocacy Manager, Saint-Gobain România.

Alături de speakerii si audiență vom identifica cele mai bune soluții pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor și noi modalități de atingere a țintelor de reciclare.

Dezbaterile și prezentările vor avea în prin plan modul în care sistemul “plătești pentru cât arunci” și sistemul “garanție-depozit” vor contribui la tranziția către economia circular, precum și soluțile pentru stimularea cercetării și inovării la nivelul conceperii și producerii de noi produse, precum și dezvoltarea centrelor de minerit urban.

Conferințele Green Report vin în peisajul conferințelor de business cu o abordare nouă și creativă, axată pe rezultate.

În acest sens, echipa Green Report schimbă „standardul“ și aduce câteva abordări diferite: în loc de un prezidiu monoton, schimbarea scenografiei pentru fiecare panel; în loc de prezentări power point anoste, interviuri 1:1; în loc de urmărirea ceasului până la finalul evenimentului, prezentare dinamică și implicarea activă a publicului.