Prima conferinţă naţională de tehnologii asistive: inovaţii pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi

în data de

Fundaţia Orange a organizat în data de 4 iunie 2019 la Biblioteca Naţională prima conferinţă de tehnologii asistive din România.

Instituții, business-uri, dezvoltatori, organizații neguvernamentale şi beneficiari se reunesc pentru a găsi soluţii inovatoare ce răspund nevoilor persoanelor cu dizabilități. Conferinţa aduce în discuţie importanţa noilor tehnologii în integrarea cât mai eficientă a acestor persoane, în educaţie, cultură sau mobilitate. În zona expoziţională, participanţii au posibilitatea să testeze tehnologii asistive precum aplicaţii, platforme online sau software-uri dezvoltate cu susţinerea Fundaţiei Orange.

Tehnologiile asistive ajută persoanele cu dizabilităţi să se descurce în viaţa de zi cu zi. Fie că este vorba de mersul la şcoală, o călătorie prin oraş, o comandă la poştă sau o vizită la muzeu, tehnologiile asistive au un rol esenţial în integrarea persoanelor cu dizabilităţi. De aceste tehnologii beneficiază toţi cei care interacţionează într-un fel sau altul cu persoanele cu dizabilităţi: angajaţi, profesori, membri ai familiei, reprezentanți ai instituţiilor publice. Timp de 6 ani, Fundaţia Orange a susţinut peste 40 de proiecte asistive cu o componentă digitală, însumând o investiţie de peste 1.8 milioane de euro prin Fondul de finanţare „Lumea prin Culoare şi Sunet”. Astăzi Fundaţia Orange extinde sprijinul acordat persoanelor cu dizabilităţi de vedere şi/sau auz din România cu o nouă rundă de finanţare.

Fundaţia Orange invită instituţiile publice şi organizaţiile nonprofit (asociaţii, fundaţii sau federaţii, instituţii educaţionale, instituţii medicale, instituţii culturale) să propună proiecte cu impact naţional şi pe termen lung care să ofere soluţii, în special digitale, pentru integrarea persoanelor cu deficienţe de vedere şi auz. Proiectele se pot înscrie online pe www.finantare.fundatiaorange.ro până la data de 27 iunie 2019. Proiectele înscrise în concurs vor trece prin două etape de evaluare: pre-evaluare de către un forum consultativ format din experţi în domeniu şi beneficiari cu dizabilităţi de vedere şi de auz şi o evaluare finală a Consiliului Director al Fundaţiei Orange. Valoarea totală a programului este în acest an de 250.000 Euro şi în premieră vor fi oferite trei tipuri diferite de finanţare pentru: până la 2 proiecte colaborative de maxim 100.000 Euro fiecare ce abordează o problemă de interes naţional, până la 2 proiecte de maxim 20.000 Euro pentru iniţiative ce se desfăşoară între 12 si 18 luni şi până la 2 proiecte adresate local, fiecare cu o valoare maximă de 12.000 Euro.

„Prima conferinţă naţională de tehnologii asistive s-a născut din nevoia de a aduce împreună resursele pe care le-am susţinut în aceşti 6 ani de intervenţie, pentru a oferi o imagine la zi a soluţilor disponibile pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere şi auz. Este esenţial ca deopotrivă toţi beneficiarii din România să afle de existenţa acestora, dar şi instituţiile care le pot prelua şi implementa eficient la nivel sistemic în toată ţara. Prin programul „Lumea prin Culoare şi Sunet” am susţinut proiecte de succes, unele în premieră la nivel european, printre care se numără prima aplicaţie de mobilitate la metrou pentru nevăzători sau prima platformă de interpetare în timp real în limbaj mimico-gestual. În toţi aceşti ani, am crescut împreună cu partenerii noştri, serviciile asistive oferite persoanelor cu dizabilităţi s-au diversificat, iar capacitatea organizaţiilor de a veni cu proiecte inovative, a crescut. În continuare, căutam parteneri de drum lung pentru proiecte de impact, acolo unde este atât de multă nevoie de ele”, a declarat Dana Deac, Preşedinte al Consiliului Director al Fundaţiei Orange.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. În cei peste 6 ani de activitate, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro in proiecte de educaţie digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz, în scopul integrării lor sociale.

Orange România este partener strategic și membru al Asociației Române pentru Smart City.

Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

oraș inteligent - societatea civilă

Societatea civilă

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

vehicule electrice fără șofer - arsc

Viena testează microbuze fără șofer

Din 6 iunie locuitorii din Seestadt un cartier al Vienei pot circula cu două vehicule electrice fără șofer. Autovehiculele fără șofer sunt testate de Wiener...
tehnologia 5G

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...
NO-DIG - Soluția pentru Smart City TRENCHLESS | ARSCM

Soluția pentru Smart City TRENCHLESS (no-dig)

Orice plan de dezvoltare a infrastructurii trebuie să țină cont de crearea/ construcția/ instalarea, renovarea, repararea, întreținerea și înlocuirea serviciilor utilitare fără posibilitatea accesului...
Mașini electrice - Auto Shanghai 2019: Renault City K-ZE | ARSC

(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul electromobil global Renault City K-ZE

Renault a venit la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai să prezinte o maşină globală care ar trebui să lovească puternic segmentul de mașini...
Huawei - oprită să participe la dezvoltarea rețelelor 5G | ARSC

Cum joacă România în afacerea Huawei? America și-a avertizat aliații, inclusiv Bucureștiul, că va...

România ezită deocamdată să își clarifice poziția în scandalul international care privește compania chineză Huawei. SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua...

Știrile partenerilor ARSC

asseco see

Asseco SEE participă anul acesta la Microsoft Envision Forum în calitate de ”Partner Of...

Bucuresti - 15 noiembrie 2019 - Asseco SEE participă în calitate de ”Partner Of The Year”, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului anual de business...
Transparența în Deva

Primăria Deva va înființa un Centru de Inovare și Imaginație Civică

Primăria Deva devine mai transparentă adoptând proiecte din sfera orașului inteligent În luna noiembrie, la Deva se va deschide Centrul de Inovare și Imaginație Civică,...
INOESY membru ARSC

INOESY se alătură celei mai active comunități smart din România

INOESY a devenit începând cu luna octombrie membru al Asociației Române pentru Smart City.  CompaniA cu experiență în cercetare - dezvoltare este noul membru...
UrbanizeHub, viitorul oraşelor din România |ARSC

Viitorul oraşelor din România, campanie de consultare publică pe tema viitorului fondurilor europene

Comunitatea UrbanizeHub derulează campania de consultare publică, “Viitorul oraşelor din România”, fiind singurul proces de consultare din România cu privire la viitorul fondurilor europene...
Hackatonul Nasa Space Apps Challenge, echipe România |ARSC

Echipele finaliste ale hackatonului Space Apps Challenge din România au șansa să viziteze NASA...

Câte două echipe din București, Cluj Napoca și Craiova s-au calificat pentru etapa globală a competiției internaționale Space Apps Challenge sub egida Agenției Aerospațiale...

Despre ARSC

ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Activitatea ARSCM în imagini

Imagini de la a V-a ediție a programului Caravana Smart City 2.0  13 Mai, Târgoviște - Primăria Municipiului Târgoviște, Sala de Ședințe Imagini de la a...

Comunicate presă

Caravana Smart City - etapa 2.0 a lansat Constanța Smart City | ARSCM

Caravana Smart City – etapa Constanța

Superbă primire și implicare a tuturor celor prezenți azi la Caravana Smart City etapa Constanța. Alături de dl Decebal Făgădău, Primarul Municipiului Constanța și...
iasi caravana smart city

Iași District Smart City – proiect de aproximativ 1,4 miliarde de euro anunțat în...

Municipiul Iași a găzduit luni, 10 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. - Implementarea. Evenimentul a avut loc la Primăria Municipiului Iași, Sala...

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat în Caravana Smart City dezvoltarea mai multor proiecte pilot

Municipiul Ploiești a găzduit luni, 3 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și...
Targoviste Smart City si oportunitățile pentru companiile private | ARSC

Caravana Smart City Târgoviște – Schimb de bune practici între municipalități

Primăria Municipiului Târgoviște a găzduit luni, 13 mai 209, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Programul, organizat de Asociația Română pentru Smart City,...
Proiect de 500 milioane de euro lansat în Caravana Smart City Cluj

Proiect de 500 milioane de euro lansat în cadrul Caravanei Smart City – etapa...

Municipiul Cluj-Napoca a găzduit, marți, 9 aprilie Programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Programul organizat de Asociația Română pentru Smart City se desfășoară sub...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...