Carduri pe viață pentru pensionarii din Municipiul Iași

în data de

Iași smart city – Primarul Mihai Chirica a anunţat că pensionarii cu venituri mici vor călători gratuit cu autobuzele și tramvaiele din Iași pe baza unor carduri care au cod QR, care vor înlocui actualele abonamente.

“Municipiul Iaşi are de mai mulţi ani un program pentru susţinerea gratuităţilor pentru transportul pensionarilor de peste 65 de ani şi care au venituri mai mici de 1.500 de lei. De data aceasta, pentru a evita cozile periodice de la tonetele de bilete, am lansat un card nominal prin care pensionarii cu venituri mici vor reuşi să obţină pe toată perioada vieţii acea gratuitate”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Până în prezent, pensionarii trebuiau să se deplaseze lunar la tonetele Companiei de Transport Public și să stea la coadă pentru a-și viza legitimațiile gratuite de transport.

Municipiul Iași a venit în sprijinul acestora și a conceput cardul SeniorIS. Acesta este un card personalizat, netransmisibil, cu cod QR unic. Personalizarea este realizată prin inscripționarea numelui deținătorului și a codului numeric personal. Codul QR unic va permite controlorilor, prin scanare, să stabilească dacă legitimația este valabilă. Acesta este activat / dezactivat automat, în funcție de informațiile deținute de Direcția de Asistență Socială, fără ca beneficiarii să se mai prezinte la tonetele CTP pentru vizele periodice.

Intrarea în posesia cardului nu implică costuri din partea pensionarilor. În Iași sunt peste 42.000 de beneficiari ai subvenției oferite de municipalitate.

“Pensionarii care nu au avut până acum abonamente gratuite vor trebui să depună documentaţia la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS). Astfel, beneficiarii acestor carduri nu vor mai trebui să vină periodic pentru a-şi viza abonamentul. Practic, odată introduse informaţiile în baza de date a DAS, acestea vor fi furnizate către Compania de Transport Public. Pentru noi este un avantaj foarte mare, deoarece avem doi angajaţi care se ocupă de vizarea abonamentelor. Ei au nevoie de aproximativ două luni pentru actualizarea bazei de date. În mijloacele de transport în comun beneficiarii acestor carduri vor trebui să aibă asupra lor şi cuponul de pensie sau buletinul, pentru a le prezenta controlorilor. Cardurile sunt valabile pe tot parcursul vieţii sau până îşi schimbă situaţia financiară. Dacă DAS va scoate din sistem un beneficiar înseamnă că nici noi nu mai avem cum să îi mai decontăm cheltuielile cu transportul”, a declarat Cristian Stoica.

În viitorul apropiat, de un astfel de card vor beneficia și elevii

„Fiecare școală își va trimite numărul de elevi, iar fiecare elev va aplica pe site-ul CTP să poată beneficia de reducere la transportul public. Nu va putea fi dezactivat decât dacă școala constată că el nu mai este elev al acestei unități. În felul acesta, încercăm să devenim mai prietenoși în utilizarea gratuităților sau a reducerilor pe care Primăria le acordă pentru diverse categorii ale populației“, a afirmat Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași.

Municipiul Iași este membru activ ARSC și a câștigat premii pentru verticalele smart city, inclusiv la Smart City Industry Awards, ediția 2017, și 2018.

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

Florin Nemțanu, expert Smart Mobility ARSC – proiectele hyperloop vor ajunge și în România

Ieri, 25.06.2020, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility,...

Jane Jacobs – viziune de dezvoltare a spațiilor publice

Pandemia de COVID-19 ne-a impus noi reguli și moduri de a ne trăi viața de zi cu zi, determinând schimbări de gândire și mentalitate...

AERO 360 – soluție de reducere a poluării și de diminuare a agenților patogeni...

AERO 360 Produs dezvoltat și prezentat în parteneriat cu CCTI. Inca de la inceput partenerii nostri ne-au solicitat sa le rezolvam cele mai complexe probleme. Au...

Bani europeni pentru proiectele Smart City din România

Comisia Europeană a lansat „100 Intelligent Cities Challenge” (ICC) În 2017, Comisia Europeană a lansat Digital Cities Challenge pentru a ajuta 41 de orașe din...

Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19

Află Ce Face Un Smart Citizen în timp de Pandemie. Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19   Cetățeanul inteligent este cel mai important instrument al orașelor...

Știrile partenerilor ARSC

Conferința „Environmental & Sustainability Summit”

Revista Business Review organizează vineri, 5 iunie 2020, conferința online Environmental & Sustainability Summit, începând cu ora 10:00. Invitatul special, domnul Marius Vaščega, European Commission...

Dell Technologies: webinar gratuit pentru lucrul de acasă mai productiv

Unde suntem? Într-un mod complet neașteptat, ne regăsim cu toții într-o situație dificilă, care aduce mari provocări modului în care business-urile își desfășoară activitatea. Pe...

5 milioane de euro din fonduri europene pentru Iaşi Velo City

Iași Velo City În ședința extraordinară organizată online marți, 14 aprilie, Consiliul Local a aprobat modificarea proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate...

Evenimentul de lansare a Romanian Business Chamber and Network

În România există antreprenori de succes, foarte buni, care au nevoie de sprijin pentru a-și internaționaliza afacerile, a afirmat, ieri, în cadrul conferinței de...
ARSCa fost speaker la gala bursa 2019

Gala BURSA 2019 – un triumf

Gala bursa - Stil şi eleganţă, strălucire şi fast, lumină şi culoare, muzică şi dans, premii şi surprize - sunt câteva dintre ingredientele Galei...

Despre ARSC

ARSC – Raport de activitate 2019

Raportul de activitate al ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU SMART CITY în anul 2019 Consecventă misiunii și rolului asumat, Asociația Română Pentru Smart City a continuat prin...
ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Comunicate presă

Florin Nemțanu, expert Smart Mobility ARSC – proiectele hyperloop vor ajunge și în România

Ieri, 25.06.2020, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility,...
Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din România

Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din...

Comunicat de presă Asociația Română pentru Smart City (ARSC) și-a unit forțele vineri, 12 iunie, cu Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO), pentru digitalizarea administrațiilor...

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4?

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4? Prezentarea proiectului Smart City Sector 4 Pe data de 28 mai, Asociația Română pentru Smart...
webinar arsc

Webinar ARSC Smart City vs. Pandemie: România se digitalizează într-un ritm accelerat

Webinar ARSC Smart City vs. Pandemie: România se digitalizează într-un ritm accelerat Pe data de 21 mai, Asociația Română pentru Smart City a organizat primul...
DevTalks

Pe 10-12 iunie se lansează cel mai complex eveniment IT virtual, DevTalks Reimagined

Pe 10-12 iunie se lansează cel mai complex eveniment IT virtual, DevTalks Reimagined Ce surprize au pregătit companiile pentru participanți Național, 2 iunie 2020, Organizat pentru...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...
Scrie-ne acum
Suntem aici!
Mulțumim pentru vizită și interes. Cu ce vă putem ajuta?