Microsoft și ASE au lansat „AI Lab in Cloud”

în data de

Microsoft și Academia de Studii Economice (ASE) din București au lansat, ieri, în cadrul unui parteneriat, „AI Lab in Cloud”, primul laborator în cadrul căruia studenții de la ASE pot experimenta ultimele inovații în tehnologia informației și pot să-și antreneze competențele într-o economie unde fiecare organizație va deveni una digitală, dezvoltându-și astfel aptitudinile tehnice, cât şi cele de inovaţie în business.

Pe durata cursurilor, care se vor încheia la finalul lunii mai a anului curent, 25 de studenți vor fi îndrumați de 11 ingineri de sistem de la Microsoft.

Totodată, reprezentanții Microsoft au menționat că se dorește ca pe viitor să se discute mai mult despre inteligența artificială precum și despre Edge Computing – procesul prin care calculele și procesarea datelor sunt mutate de la serverele centralizate la sursă – la dispozitivele care colectează aceste date (Edge Devices).

Violeta Luca, General Manager Microsoft România, a declarat în cadrul evenimentului de lansare de ieri: “Mediul privat trebuie să facă o prioritate din dezvoltarea talentului şi din strategia privind forţa de muncă viitoare. O investiţie constantă în formarea de abilităţi digitale în rândul studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor va rămâne esenţială pentru dezvoltarea competitivă a societăţii româneşti”.

Potrivit specialiștilor prezenți ieri la eveniment, utilizatorii laboratorului au acces la infrastructuri virtuale scalabile în funcţie de proiectul la care lucrează, de la un procesor la putere de calcul de ordinul zecilor de mii de procesoare. Aceştia pot crea şi testa algoritmi de inteligenţă artificială, machine learning, pot simula orice mediu de test de pe aproape orice platformă sau sistem de operare, pot stoca şi gestiona volume practic nelimitate de date şi nu în ultimul rând, pot dezvolta ei însăşi noi aplicaţii şi platforme.

Totodată, rectorul ASE, Nicolae Istudor, a precizat faptul că acest laborator este cea de-a 14-a sală deschisă în cadrul ASE cu sprijinul companiilor private, adăugând că are loc o îmbunătățire a relației economico-sociale dintre companii și mediul academic.

Tema principală a primului curs susţinut în laboratorul de cloud, începând cu luna martie, se va concentra pe ultimele inovaţii în tehnologia informaţiei prin intermediul Azure, platforma de cloud computing a Microsoft. Vor urma apoi cursuri în care accentul este pus pe inteligenţa artificială, astfel că studenţii de la ASE vor putea veni cu idei şi proiecte noi.

Aceasta este doar una dintre inițiativele Microsoft în acest domeniu, un alt demers din această sferă fiind „AI Business School”, un proiect prin care compania și-a propus să ofere cursuri gratuite antreprenorilor și managerilor din toată lumea.

Proiectul „AI Business School” a fost lansat anul trecut, iar prin intermediul său, compania

pune studii de caz și cursuri video la dispoziția oamenilor de afaceri de la nivel global, scopul fiind acela de a-i ajutasă implementeze cu succes strategii AI în organizațiile lor.

Cursurile din cadrul AI Business School se concentrează pe patru mari teme: strategie, cultură, elemente de bază despre tehnologie și etica în inteligența artificială, relatează surse de presă.

Potrivit acestora, AI Business School a fost dezvoltată în parteneriat cu INSEAD, o școală de afaceri postuniversitară cu campusuri în Europa, Asia și Orientul Mijlociu, și oferă perspective din partea unor directori din diferite industrii și funcții operaționale despre depășirea principalelor provocări cu care se confruntă atunci când utilizează AI în organizații.

Ramona Radu – ramona.radu@romaniansmartcity.ro
Coordonator Smart City Magazine

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

Jane Jacobs – viziune de dezvoltare a spațiilor publice

Pandemia de COVID-19 ne-a impus noi reguli și moduri de a ne trăi viața de zi cu zi, determinând schimbări de gândire și mentalitate...

AERO 360 – soluție de reducere a poluării și de diminuare a agenților patogeni...

AERO 360 Produs dezvoltat și prezentat în parteneriat cu CCTI. Inca de la inceput partenerii nostri ne-au solicitat sa le rezolvam cele mai complexe probleme. Au...

Bani europeni pentru proiectele Smart City din România

Comisia Europeană a lansat „100 Intelligent Cities Challenge” (ICC) În 2017, Comisia Europeană a lansat Digital Cities Challenge pentru a ajuta 41 de orașe din...

Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19

Află Ce Face Un Smart Citizen în timp de Pandemie. Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19   Cetățeanul inteligent este cel mai important instrument al orașelor...

Indicatori ai unui Smart City pe Timp de Pandemie

Context Noua criză de coronavirus reprezintă piatra de încercare pentru toate orașele inteligente la nivel global, iar dacă pentru unele, criza poate fi gestionată mai...

Știrile partenerilor ARSC

Dell Technologies: webinar gratuit pentru lucrul de acasă mai productiv

Unde suntem? Într-un mod complet neașteptat, ne regăsim cu toții într-o situație dificilă, care aduce mari provocări modului în care business-urile își desfășoară activitatea. Pe...

5 milioane de euro din fonduri europene pentru Iaşi Velo City

Iași Velo City În ședința extraordinară organizată online marți, 14 aprilie, Consiliul Local a aprobat modificarea proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate...

Evenimentul de lansare a Romanian Business Chamber and Network

În România există antreprenori de succes, foarte buni, care au nevoie de sprijin pentru a-și internaționaliza afacerile, a afirmat, ieri, în cadrul conferinței de...
ARSCa fost speaker la gala bursa 2019

Gala BURSA 2019 – un triumf

Gala bursa - Stil şi eleganţă, strălucire şi fast, lumină şi culoare, muzică şi dans, premii şi surprize - sunt câteva dintre ingredientele Galei...

Eduard Dumitrascu, președintele ARSC moderator la Rising Cities. Smart Future

Asociația Română pentru Smart City este partener strategic al Business Review în cadrul conferinței Rising Cities. Smart Future Președintele ARSC Eduard Dumitrașcu va modera panelul...

Despre ARSC

ARSC – Raport de activitate 2019

Raportul de activitate al ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU SMART CITY în anul 2019 Consecventă misiunii și rolului asumat, Asociația Română Pentru Smart City a continuat prin...
ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Comunicate presă

ING Bank România – Main Partner în cadrul DevTalks Reimagined, cel mai mare eveniment...

ING Bank România se alătură ca partener principal celei mai mari conferințe virtuale - DevTalks Reimagined. Evenimentul este dedicat profesioniștilor IT din România, dar și...

Bani europeni pentru proiectele Smart City din România

Comisia Europeană a lansat „100 Intelligent Cities Challenge” (ICC) În 2017, Comisia Europeană a lansat Digital Cities Challenge pentru a ajuta 41 de orașe din...

Industria Smart City – Soluția României Post-Criză

Industria Smart City - Soluția României Post-Criză România de mâine stă sub semnul DIGITALIZĂRII!  Criza actuală demonstrează necesitatea implementării rapide a soluțiilor inteligente în toate segmentele...

Tuturor comunităților inteligente din România

Dragi români, Trăim vremuri fără precedent, care aduc cu sine numeroase provocări, provocări ce vor determina, în mod inevitabil, schimbări la nivelul conduitei noastre de...
CIO Council Romania

Conferința Națională CIO Council România – a VIII-a ediție, reprogramată pentru data de 17 iunie 2020

Conferința Națională CIO Council România – a VIII-a ediție: The CIO Leadership in the New AI World Order, a fost amânată din cauza COVID-19 și reprogramată pentru data de 17 iunie 2020 Având în vedere situația la nivel național și internațional generată de coronavirus și de cele mai recente măsuri luate de autoritățile române, Asociația Directorilor...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...