Carduri pe viață pentru pensionarii din Municipiul Iași

în data de

Primarul Mihai Chirica a anunţat că pensionarii cu venituri mici vor călători gratuit cu autobuzele și tramvaiele din Iași pe baza unor carduri care au cod QR, care vor înlocui actualele abonamente.
“Municipiul Iaşi are de mai mulţi ani un program pentru susţinerea gratuităţilor pentru transportul pensionarilor de peste 65 de ani şi care au venituri mai mici de 1.500 de lei. De data aceasta, pentru a evita cozile periodice de la tonetele de bilete, am lansat un card nominal prin care pensionarii cu venituri mici vor reuşi să obţină pe toată perioada vieţii acea gratuitate”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Până în prezent, pensionarii trebuiau să se deplaseze lunar la tonetele Companiei de Transport Public și să stea la coadă pentru a-și viza legitimațiile gratuite de transport.
Municipiul Iași a venit în sprijinul acestora și a conceput cardul SeniorIS. Acesta este un card personalizat, netransmisibil, cu cod QR unic. Personalizarea este realizată prin inscripționarea numelui deținătorului și a codului numeric personal. Codul QR unic va permite controlorilor, prin scanare, să stabilească dacă legitimația este valabilă. Acesta este activat / dezactivat automat, în funcție de informațiile deținute de Direcția de Asistență Socială, fără ca beneficiarii să se mai prezinte la tonetele CTP pentru vizele periodice.

Intrarea în posesia cardului nu implică costuri din partea pensionarilor. În Iași sunt peste 42.000 de beneficiari ai subvenției oferite de municipalitate

“Pensionarii care nu au avut până acum abonamente gratuite vor trebui să depună documentaţia la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS). Astfel, beneficiarii acestor carduri nu vor mai trebui să vină periodic pentru a-şi viza abonamentul. Practic, odată introduse informaţiile în baza de date a DAS, acestea vor fi furnizate către Compania de Transport Public. Pentru noi este un avantaj foarte mare, deoarece avem doi angajaţi care se ocupă de vizarea abonamentelor. Ei au nevoie de aproximativ două luni pentru actualizarea bazei de date. În mijloacele de transport în comun beneficiarii acestor carduri vor trebui să aibă asupra lor şi cuponul de pensie sau buletinul, pentru a le prezenta controlorilor. Cardurile sunt valabile pe tot parcursul vieţii sau până îşi schimbă situaţia financiară. Dacă DAS va scoate din sistem un beneficiar înseamnă că nici noi nu mai avem cum să îi mai decontăm cheltuielile cu transportul”, a declarat Cristian Stoica.

În viitorul apropiat, de un astfel de card vor beneficia și elevii

„Fiecare școală își va trimite numărul de elevi, iar fiecare elev va aplica pe site-ul CTP să poată beneficia de reducere la transportul public. Nu va putea fi dezactivat decât dacă școala constată că el nu mai este elev al acestei unități. În felul acesta, încercăm să devenim mai prietenoși în utilizarea gratuităților sau a reducerilor pe care Primăria le acordă pentru diverse categorii ale populației“, a afirmat Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași.

Municipiul Iași este membru activ ARSCM și a câștigat premii pentru verticalele smart city, inclusiv la Smart City Industry Awards, ediția 2017, și 2018.

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

Societatea civilă

Noutăți Smart City

Viena testează microbuze fără șofer

Din 6 iunie locuitorii din Seestadt un cartier al Vienei pot circula cu doua microbuze electrice fără șofer. Autovehiculele fără șofer sunt testate de Wiener...

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...

Soluția pentru Smart City TRENCHLESS (no-dig)

Orice plan de dezvoltare a infrastructurii trebuie să țină cont de crearea/ construcția/ instalarea, renovarea, repararea, întreținerea și inlocuirea serviciilor utilitare fără posibilitatea accesului...

(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul electromobil global Renault City K-ZE

Renault a venit la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai să prezintă o maşină globală care ar trebui să lovească puternic segmentul de maşini...

Cum joacă România în afacerea Huawei? America și-a avertizat aliații, inclusiv Bucureștiul, că va...

România ezită deocamdată să își clarifice poziția în scandalul international care privește compania chineză Huawei. SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua...