Se modernizează sistemul TETRA de comunicații în situații de urgență – timpul mediu de răspuns va scădea cu 5 secunde

în data de

Proiectul pentru modernizarea sistemului TETRA de comunicații în situații de urgență a fost aprobat de Guvern.

În cadrul ședinței de miercuri 02 octombrie, Guvernul României a aprobat finanțarea proiectului „Modernizarea infrastructurii hardware și software a Platformei Comune TETRA”. Finanțarea se va face prin fonduri europene nerambursabile și bugetare, valoare fiind de aproximativ 232 milioane de lei, pe o durată de 3 ani.

Scopul proiectului este asigurarea interoperabilităţii structurilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă şi a unui răspuns prompt şi eficient al agenţiilor de urgenţă şi al altor autorităţi responsabile, la urgenţele cetăţenilor prin modernizarea sistemului de comandă a incidentelor, în vederea diminuării pierderilor umane şi materiale. Cu alte cuvinte în cazul unor situații de urgență, autoritățile specializate vor putea comunica și gestiona mai eficient urgențele. Executivul susține că după finalizarea acestui proiect, în sistem timpul mediu de răspuns la situațiile de urgență va scădea cu 5 secunde.

Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbări climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor, Obiectivul Specific 5.2 Creşterea nivelului de pregătire pentru o reacţie rapidă şi eficientă la dezastre a echipajelor de intervenţie.

Sistemul de radiocomunicații în standard TETRA (TErrestrial Trunked RAdio) este un sistem profesional, standardizat de ETSI, destinat radiocomunicațiilor mobile ale organizațiilor militare, guvernamentale, de ordine publică și forțelor de intervenție și salvare. Acesta este proiectat ca un sistem deschis, de mare acoperire, cu timp de răspuns redus și un grad mare de disponibilitate și securitate a comunicațiilor a cărui infrastructură este compusă din centre de comutare, de management şi celule radio TETRA.

În România aceste comunicații se realizează prin infrastructura Platformei Comune TETRA (PCT) însă Guvernul susține că până la momentul actual componenta operațională și structurală de bază a PCT nu a fost vizată de investițiile realizate. Astfel PCT se află într-o situație critică din punct de vedere al gradului de uzură al echipamentelor din centrele de management și comutare, mulți producători declarând scoaterea de pe piață a acestor echipamente. Prin urmare proiectul de modernizare a infrastructurii hardware și software a Platformei Comune TETRA este justificat de faptul că aceasta se află într-un punct critic și funcționarea permanentă a platformei este de o importanță națională.

Rezultatele așteptate vizează:

– creșterea capacității de trafic de voce și date concomitent cu creșterea disponibilității și a calității serviciilor oferite de infrastructura PCT;

– asigurarea unei disponibilități de peste 99% a sistemului, prin implementarea unei soluții ce prevede o configurație cu redundanță geografică astfel încât, chiar și în cazul unor dezastre majore, serviciile oferite de infrastructura PCT să fie disponibile neîntrerupt pentru o bună comunicare în vederea gestionării situațiilor de urgență;

– asigurarea ariei de acoperire la nivel național de peste 90% pentru terminale mobile şi 80% pentru terminale portabile, acest obiectiv putând fi atins, conform proiectării radio, printr-o reţea de acces radio de minim 800 celule radio.

Modernizarea infrastructurii PCT ajută la îmbunătățirea siguranței cetățenilor, obiectiv al verticalei Smart Living.

Sursă: DCNews și Profit.ro 

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

oraș inteligent - societatea civilă

Societatea civilă

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

vehicule electrice fără șofer - arsc

Viena testează microbuze fără șofer

Din 6 iunie locuitorii din Seestadt un cartier al Vienei pot circula cu două vehicule electrice fără șofer. Autovehiculele fără șofer sunt testate de Wiener...
tehnologia 5G

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...
NO-DIG - Soluția pentru Smart City TRENCHLESS | ARSCM

Soluția pentru Smart City TRENCHLESS (no-dig)

Orice plan de dezvoltare a infrastructurii trebuie să țină cont de crearea/ construcția/ instalarea, renovarea, repararea, întreținerea și înlocuirea serviciilor utilitare fără posibilitatea accesului...
Mașini electrice - Auto Shanghai 2019: Renault City K-ZE | ARSC

(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul electromobil global Renault City K-ZE

Renault a venit la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai să prezinte o maşină globală care ar trebui să lovească puternic segmentul de mașini...
Huawei - oprită să participe la dezvoltarea rețelelor 5G | ARSC

Cum joacă România în afacerea Huawei? America și-a avertizat aliații, inclusiv Bucureștiul, că va...

România ezită deocamdată să își clarifice poziția în scandalul international care privește compania chineză Huawei. SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua...

Știrile partenerilor ARSC

ARSCa fost speaker la gala bursa 2019

Gala BURSA 2019 – un triumf

Gala bursa - Stil şi eleganţă, strălucire şi fast, lumină şi culoare, muzică şi dans, premii şi surprize - sunt câteva dintre ingredientele Galei...

Eduard Dumitrascu, președintele ARSC moderator la Rising Cities. Smart Future

Asociația Română pentru Smart City este partener strategic al Business Review în cadrul conferinței Rising Cities. Smart Future Președintele ARSC Eduard Dumitrașcu va modera panelul...
asseco see

Asseco SEE participă anul acesta la Microsoft Envision Forum în calitate de ”Partner Of...

Bucuresti - 15 noiembrie 2019 - Asseco SEE participă în calitate de ”Partner Of The Year”, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului anual de business...
DevCon2019

Google, RedHat, King și Oracle, printre companiile prezente în agenda primei ediții AICon, SecurityCon,...

Asociația Română pentru Smart City este partener DevCon, eveniment premium dedicat profesioniștilor IT despre ultimele noutăți pe teme din inteligența artificială, securitate, testare sau...
Transparența în Deva

Primăria Deva va înființa un Centru de Inovare și Imaginație Civică

Primăria Deva devine mai transparentă adoptând proiecte din sfera orașului inteligent În luna noiembrie, la Deva se va deschide Centrul de Inovare și Imaginație Civică,...

Despre ARSC

ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Activitatea ARSCM în imagini

Imagini de la a V-a ediție a programului Caravana Smart City 2.0  13 Mai, Târgoviște - Primăria Municipiului Târgoviște, Sala de Ședințe Imagini de la a...

Comunicate presă

carta_romania_2030_asociatia_romana_smart_city

Carta România 2030

Cu prilejul celei de-a patra ediții a Galei Smart City Industry Awards, Asociația Română pentru Smart City în calitate de principală organizație a Industriei...
Caravana Smart City - etapa 2.0 a lansat Constanța Smart City | ARSCM

Caravana Smart City – etapa Constanța

Superbă primire și implicare a tuturor celor prezenți azi la Caravana Smart City etapa Constanța. Alături de dl Decebal Făgădău, Primarul Municipiului Constanța și...
iasi caravana smart city

Iași District Smart City – proiect de aproximativ 1,4 miliarde de euro anunțat în...

Municipiul Iași a găzduit luni, 10 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. - Implementarea. Evenimentul a avut loc la Primăria Municipiului Iași, Sala...

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat în Caravana Smart City dezvoltarea mai multor proiecte pilot

Municipiul Ploiești a găzduit luni, 3 iunie, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și...
Targoviste Smart City si oportunitățile pentru companiile private | ARSC

Caravana Smart City Târgoviște – Schimb de bune practici între municipalități

Primăria Municipiului Târgoviște a găzduit luni, 13 mai 209, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Programul, organizat de Asociația Română pentru Smart City,...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...