Smart Cities – de la idee la implementare

în data de

Cartea Smart Cities – de la idee la implementare

autori Cătălin Vrabie și Eduard Dumitrașcu

Orașul smart este un oraș viu, asemănător, într-o oarecare măsură, unui organism viu. Transportul și mobilitatea, elemente regăsite în arterele rutiere, bulevardele pietonale, pistele de biciclete, în rutele sistemului de transport public de suprafață sau subteran, reprezintă ceea ce sistemul sangvin este pentru un organism viu. Instituțiile administrației publice – primăria, universitățile, școlile – sunt creierul. Musculatura ar fi reprezentată de companiile de utilități publice – salubritate, termoficare etc. Orașul smart respiră prin spațiile verzi pe care le are și pulsează așa cum inima o face grație atracțiilor cu care este înzestrat – muzee, teatre, cinematografe, spații de joacă pentru copii etc. De asemenea el are cicatricele sale – gropile de gunoi, clădirile în ruină, cartierele rău famate; toate acestea reprezintă micile (sau marile) lui defecte. Legăturile cu exteriorul: gări, aeroporturi, porturi și universități (pare că ne repetăm, dar pe acestea din urmă le-am adăugat pe listă, deși le-am asociat și creierului, grație burselor acordate studenților și mobilității cadrelor didactice), pot fi asociate simțurilor și abilităților de comunicare ale unui organism viu. Așa cum acesta, mulțumită văzului, auzului etc. învață lucruri noi, așa orașul prin cetățenii care călătoresc, se îmbogățește cu cunoștințele acestora și astfel, materializându-le, evoluează. Nu este nimic într-un oraș care să nu poată fi asociat unui organism viu complex, ceea ce ne face pe noi, cetățenii, cei care vrem o îmbunătățire a calității vieții, să ne dorim medici… medicii spațiilor urbane, spații care astăzi, veți vedea pe parcurusul acestui volum, se dezvoltă cu o viteză mai mare decât cea a organismelor vii. Dacă pornim de la un mod de gândire pragmatic, atunci progresul în domeniul științei – cu precădere în al științelor informatice – apare ca un proces de adaptare mereu reînnoit al gândirii omului la domenii experimentale din ce în ce mai largi; proces care, vom vedea încă din parcurgerea capitolului introductiv, nu se încheie niciodată. De aceea nici nu trebuie ca edilii, cetățenii, mediul de afaceri sau cel public să se preocupe atât de mult de încheierea unui proiect Smart, la care oricum se ajunge la un moment dat, cât de metoda însăși de adaptare – așa cum și organismele vii au înscris asta în codul lor genetic. Parcurgând acest volum vă veți întâlni cu idei smart colectate și implementate în plan național și internațional; veți înțelege care au fost etapele care au dus la succesul proiectelor rezultate din colectarea acestora (prin succes, în acest caz, nu ne referim la succesul implementării ci la gradul de folosire a lor de către colectivitățile țintă); veți primi recomandări în vederea reușitei și, de ce nu, poate chiar veți fi inspirați de lectură și astfel veți găsi răspuns la o problemă a comunițății căreia îi aparțineți. În această ultimă și cea mai fericită situație, volumul Smart cities, de la idee la implementare; sau cum tehnologia poate da strălucire mediului urban, vă va îndruma de-a lungul etapelor de dezvoltare / inovare, testare și realizarea unui prototip / program pilot pentru ca ideea dumneavoastră să fie pusă în valoare.
*** Smart cities, de la idee la implementare; sau cum tehnologia poate da strălucire mediului urban este despre toate cele menționate mai sus și încă multe altele. Dinamica sectorului IT și a tehnologiilor smart este atât de rapidă (viteza de inovare fiind mai mare decât viteza de învățare) încât ne face să promitem că ceea ce dumneavoastră citiți acum este de fapt prima carte dintr-o serie de cărți smart. Sugerăm cititorilor neinițiați în abordarea profesionistă a conceptului să înceapă studiul parcurgând glosarul aflat la final. Avem convingerea că fiecare din termenii explicați se află deja în vocabularul tuturor, însă, în contextul dezvoltării accelerate a domeniului, unii dintre aceștia ar putea avea un înțeles diferit decât cel, să-i zicem, clasic (cât de clasic poate fi ceva a cărui istorie a început acum câțiva ani?!).

Pentru comenzi vă rugăm să scrieți la adresa de email info (@) romaniansmartcity.ro

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

Societatea civilă

Noutăți Smart City

Viena testează microbuze fără șofer

Din 6 iunie locuitorii din Seestadt un cartier al Vienei pot circula cu doua microbuze electrice fără șofer. Autovehiculele fără șofer sunt testate de Wiener...

China emite licențe 5G către patru firme locale

Ministerul Chinez al Industriei și Tehnologiei Informațiilor a marcat un reper major în cursa Chinei pentru a implementa și populariza tehnologia 5G și a...

Soluția pentru Smart City TRENCHLESS (no-dig)

Orice plan de dezvoltare a infrastructurii trebuie să țină cont de crearea/ construcția/ instalarea, renovarea, repararea, întreținerea și inlocuirea serviciilor utilitare fără posibilitatea accesului...

(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul electromobil global Renault City K-ZE

Renault a venit la Salonul Auto Internaţional de la Shanghai să prezintă o maşină globală care ar trebui să lovească puternic segmentul de maşini...

Cum joacă România în afacerea Huawei? America și-a avertizat aliații, inclusiv Bucureștiul, că va...

România ezită deocamdată să își clarifice poziția în scandalul international care privește compania chineză Huawei. SUA și-a avertizat recent aliații că își vor diminua...