Tehnologia 5G, al treilea pilon al strategiei Cluj Smart City

în data de

Emil Boc a prezentat implementarea tehnologiei 5G drept al treilea pilon al strategiei de transformare a Clujului într-un oraş “smart”

Tehnologia 5G va provoca o revoluţie în domeniul medical şi s-a declarat entuziasmat de posibilitatea supravegherii de acasă a pacienţilor bolnavi, cu scopul reducerii costurilor din sistemul de sănătate.

“Apropo de tehnologia 5G, aţi văzut ştirea cu ceasul acela smart care a salvat viaţa unui om care a căzut în prăpastie. Acesta va fi şi viitorul lui 5G, când dispozitivele noastre vor fi conectate la sistemul de salvare, la urgenţe, şi dacă ai un infarct, ai o problemă, imediat îţi alertează şi familia şi sistemul de urgenţă. Pentru sistemul medical va fi o revoluţie dramatică, operaţiile cu roboţi, de la distanţă, supravegherea de acasă a pacienţilor ca să reduci costurile medicale, sunt lucruri care cu siguranţă se vor întâmpla”, a apreciat Emil Boc.

România nu are timp să aştepte mai mulţi ani până se va afla dacă tehnologia de internet 5G afectează sănătatea oamenilor, atât timp cât în prezent gradul de radiaţii emise de 5G este sub cel permis de lege, iar Guvernul trebuie să opereze cât mai rapid introducerea tehnologiei de internet 5G în România.

“Sper ca Guvernul, domnule ministru (către reprezentantul Ministerului Comunicaţiilor, n.red.), să opereze cât mai repede cu putinţă acest lucru, din partea administraţiei locale pe care o reprezint aveţi toată deschiderea, la Cluj la Floreşti a fost şi primul loc unde s-a testat 5G, şi ştiu dificultăţile, ştiu unele păreri pe care le ascultăm, le respectăm, dar atât timp cât gradul de radiaţii, aşa cum a fost măsurat, este sub cel permis de lege, a aştepta să vedem dacă în 2028 va avea sau nu un impact pentru sănătate, aşa cum spun unii, cred că este greu de aşteptat, şi dacă nu ne vom mişca repede, oricum Asia şi America se mişcă deja foarte repede, şi dacă noi în Europa vom sta să filozofăm mai mulţi ani vom pierde competiţia cu viitorul”, a transmis în cadrul Smart Transformation Forum 2019, primarul Clujului, Emil Boc.

Tehnologia 5G a fost prezentată de către primarul Clujului drept al treilea pilon al strategiei administraţiei sale de transformare a Clujului într-un oraş “smart” şi s-a declarat un susţinător “fără echivoc” al acestei tehnologii.

“În al treilea rând, Internetul Lucrurilor, conectarea dispozitivelor inteligente, iarăşi un element pentru Smart City: dacă în 2007 erau 27 de miliarde de dispozitive conectate la internet, în 2030 vor fi 125 de miliarde, deci de la 27 la 125 de miliarde de dispozitive inteligente care vor fi conectate, 5G care se întâmplă, sunt convins că va contribui la acest lucru, în această ordine de idei sunt un susţinător fără echivoc al acestei tehnologii, pentru că ea va schimba radical viaţa noastră de zi cu zi, şi oricum ea se întâmplă.

Cine pune pasul primul va fi primul câştigător. Dacă ne gândim doar la ceea ce înseamnă rapiditatea vitezei 5G, dacă acum este în jur de 16 megabiţi pe secundă ea va fi 1 gigabite pe secundă, şi vă daţi seama ce înseamnă pentru cercetare, pentru sănătate, pentru securitate, pentru tot ce înseamnă Smart City, pentru că acest 5G ne va permite conectarea dispozitivelor inteligente, analytics, şi luarea deciziilor în timp real, fără a mai avea dificultăţile pe care le avem în momentul de faţă”, a argumentat Emil Boc.

Aminitim că , în cadrul celei de-a 3-a ediții a Galei Smart City Industry Awards, care a avut loc în data de 6 decembrie 2018, Emil Boc s-a numărat printre câstigătorii SCIA 3. Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost desemnat ”Mayor of the Year”.

Sourceagerpres

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

Florin Nemțanu, expert Smart Mobility ARSC – proiectele hyperloop vor ajunge și în România

Ieri, 25.06.2020, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility,...

Jane Jacobs – viziune de dezvoltare a spațiilor publice

Pandemia de COVID-19 ne-a impus noi reguli și moduri de a ne trăi viața de zi cu zi, determinând schimbări de gândire și mentalitate...

AERO 360 – soluție de reducere a poluării și de diminuare a agenților patogeni...

AERO 360 Produs dezvoltat și prezentat în parteneriat cu CCTI. Inca de la inceput partenerii nostri ne-au solicitat sa le rezolvam cele mai complexe probleme. Au...

Bani europeni pentru proiectele Smart City din România

Comisia Europeană a lansat „100 Intelligent Cities Challenge” (ICC) În 2017, Comisia Europeană a lansat Digital Cities Challenge pentru a ajuta 41 de orașe din...

Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19

Află Ce Face Un Smart Citizen în timp de Pandemie. Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19   Cetățeanul inteligent este cel mai important instrument al orașelor...

Știrile partenerilor ARSC

Conferința „Environmental & Sustainability Summit”

Revista Business Review organizează vineri, 5 iunie 2020, conferința online Environmental & Sustainability Summit, începând cu ora 10:00. Invitatul special, domnul Marius Vaščega, European Commission...

Dell Technologies: webinar gratuit pentru lucrul de acasă mai productiv

Unde suntem? Într-un mod complet neașteptat, ne regăsim cu toții într-o situație dificilă, care aduce mari provocări modului în care business-urile își desfășoară activitatea. Pe...

5 milioane de euro din fonduri europene pentru Iaşi Velo City

Iași Velo City În ședința extraordinară organizată online marți, 14 aprilie, Consiliul Local a aprobat modificarea proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate...

Evenimentul de lansare a Romanian Business Chamber and Network

În România există antreprenori de succes, foarte buni, care au nevoie de sprijin pentru a-și internaționaliza afacerile, a afirmat, ieri, în cadrul conferinței de...
ARSCa fost speaker la gala bursa 2019

Gala BURSA 2019 – un triumf

Gala bursa - Stil şi eleganţă, strălucire şi fast, lumină şi culoare, muzică şi dans, premii şi surprize - sunt câteva dintre ingredientele Galei...

Despre ARSC

ARSC – Raport de activitate 2019

Raportul de activitate al ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU SMART CITY în anul 2019 Consecventă misiunii și rolului asumat, Asociația Română Pentru Smart City a continuat prin...
ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Comunicate presă

Florin Nemțanu, expert Smart Mobility ARSC – proiectele hyperloop vor ajunge și în România

Ieri, 25.06.2020, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility,...
Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din România

Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din...

Comunicat de presă Asociația Română pentru Smart City (ARSC) și-a unit forțele vineri, 12 iunie, cu Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO), pentru digitalizarea administrațiilor...

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4?

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4? Prezentarea proiectului Smart City Sector 4 Pe data de 28 mai, Asociația Română pentru Smart...
webinar arsc

Webinar ARSC Smart City vs. Pandemie: România se digitalizează într-un ritm accelerat

Webinar ARSC Smart City vs. Pandemie: România se digitalizează într-un ritm accelerat Pe data de 21 mai, Asociația Română pentru Smart City a organizat primul...
DevTalks

Pe 10-12 iunie se lansează cel mai complex eveniment IT virtual, DevTalks Reimagined

Pe 10-12 iunie se lansează cel mai complex eveniment IT virtual, DevTalks Reimagined Ce surprize au pregătit companiile pentru participanți Național, 2 iunie 2020, Organizat pentru...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...
Scrie-ne acum
Suntem aici!
Mulțumim pentru vizită și interes. Cu ce vă putem ajuta?