În prezent, tehnologia este un aliat de încredere în lupta împotriva noului Coronavirus, iar acest lucru a fost dovedit în țări, precum China, Singapore sau Coreea de Sud. Toate aceste țări au gestionat eficient răspândirea COVID-19 pe teritoriul lor, reușind să mențină situația sub control. 

Această perioada ne-a făcut să îmbrățișăm avantajele tehnologiei mai mult ca niciodată. Folosim tehnologia pentru a rezolva anumite lucruri (plata facturilor online, taxe, impozite,etc) sau pentru a ne desfășura activitatea profesională. Însă, fără îndoială, o putem folosi și pentru a simți cu adevărat Sărbătorile de Paște, pentru a fi aproape de cei dragi aflați la distanță și pentru a ne relaxa.

  

Tehnologia a actualizat Sărbătorile Pascale

În contextul actual, multe structuri ale societății în care trăim nu au mai funcționat în mod tradițional, întreaga lor activitate fiind transferată în mediul online. Dacă până anul acesta enoriașii puteau participa fizic la slujba de Înviere, de această dată, bisericile trebuie să se adapteze. De aceea, există posibilitatea ca multe lăcașe de cult să transmită, în variantă live, online slujba religioasă de Înviere, iar printr-o simplă conexiune la Internet, putem avea privilegiul de a lua parte la aceasta. Este o alternativă adaptată vremurilor pe care le trăim și poate fi îmbrățișată de către toți enoriașii. În acest mod, ne putem simți mai aproape de Biserică, de Dumnezeu și de tot ceea ne amintește de sacralitatea Sărbătorilor Pascale.

Unul dintre lucrurile de care mulți nu putem avea parte în această perioadă este să fim alături de familie. Însă, chiar și în condiții de distanțare socială, putem rămâne conectați cu cei dragi. Tehnologia este un instrument util care te face să te simți mai aproape familia aflată la distanță. De asemenea, folosirea tehnologiei ajută la prevenirea răspândirii virusului și reprezintă un instrument ce aduce numeroase avantaje în vremurile actuale1. Dacă nu suntem alături de familie sau dacă familia nu este reunită, prin intermediul tehnologiei, al rețelelor sociale și al platformelor de comunicare video, putem realiza la masa de Paște conferințe cu cei dragi aflați la distanță. Astfel, ne putem simți mai aproape unii de alții și putem sărbători împreună această perioadă sfântă. 

 

„Modernizarea” Tradițiilor din Afară

Nepracticată în România, „Vânătoarea de Ouă de Paște” este o tradiție care are loc în mai multe colțuri ale lumii. De obicei, aceasta se desfășoară în aer liber, însă, poate fi practicată și în interior. Conform acesteia, ouăle de paște (fierte, de ciocolată sau pur și simplu decorate) sunt ascunse în diferite locuri, iar copiii trebuie să le găsească. În general, aceștia primesc premii pentru numărul de ouă găsite, tipul sau mărimea acestora.

 

Însă, cu ajutorul tehnologiei, acest joc-tradiție a fost actualizat la perioada de carantină/auto-izolare pe care o trăim cu toții. În orașul Clintonville, Ohio, comunitatea agață la ferestre ouă făcute din hârtie sau alte materiale, iar copiii pot face fotografii ouălor expuse cu telefonul mobil din mașină. Mai apoi, copiii încarcă fotografiile pe platforma Consiliului de Comerț al orașului, iar cel din urmă realizează desene virtuale ale ouălor. Cele mai bune fotografii vor câștiga competiția2!


  1. https://healthcare.utah.edu/healthfeed/postings/2020/04/easter-weekend.php 

  2. https://www.wbay.com/content/news/Area-communities-use-technology-to-encourage-Easter-fun-569550541.html