Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4?

în data de

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4? Prezentarea proiectului Smart City Sector 4

Pe data de 28 mai, Asociația Română pentru Smart City a organizat cel de-al doilea webinar din seria Smart City România, cu tema ”Cât de Smart este Sectorul 4? Prezentarea proiectului Smart City Sector 4”. Evenimentul a fost moderat de președintele ARSC și l-a avut ca invitat special pe Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, București.

Potrivit primarului Daniel Băluță, Primăria Sectorului 4 a depus proiecte de aproximativ 500 de milioane de euro pentru finanțare cu fonduri europene: ”Bugetul Primăriei Sectorului 4 a fost cel mai mic dintre Municipiul București în comparație cu celelate sectoare ale Capitalei. Asta nu ne-a împiedicat să atragem la această oră 100 de milioane de euro fonduri europene. Avem proiecte depuse de aproximativ 500 de milioane de euro și sunt convins că grație echipei noastre de profesioniști, aceste proiecte vor fi valorificate ca atare. Nivelul de dezvoltare al Sectorului 4 va crește exponențial așa cum s-a întâmplat și până în acest moment. Nu ne bazăm pe investițiile pe care le facem din bugetul local pentru că este o resursă destul de limitată. Ne bazăm pe proiectele finanțate cu fonduri europene și eventual pe alte programe guvernamentale menite să crească gradul de dezvoltare al comunității. ”

Pentru dezvoltarea sectorului agro-alimentar și stimularea producătorilor locali, Primăria Sectorului 4 a investit masiv în piețele din zonă: ”Astăzi ne mândrim cu cele mai frumoase două piețe agro-alimentare din România și cu certitudine, nu vreau să fiu lipsit de modestie, cele mai frumoase din Europa. Vorbim despre Piața Progresul și despre Piața Sudului unde, într-adevăr, am generat un nou standard pentru tot ceea ce înseamnă comerț de profil în interiorul Bucureștiului, și sunt convins că, rând pe rând, și celelalte administrații vor implementa acest model de bune practici. Tocmai că am pus în centrul activității noastre omul și le-am oferit cetățenilor cele mai bune condiții. Ne-am dorit să transparetizăm și să oferim accesul liber la tarabele și standurile expoziționale pe care oamenii le vor avea în interiorul piețelor. Ca element de noutate, de pe data de 10 iunie 2020, vom avea implementat inclusiv un sistem electronic de distribuție al tarabelor, tocmai pentru ca doar cei care sunt producători și au marfă vor putea să participe la alocarea tarabelor. Alocarea tarabelor nu se va mai face preferențial, calculatorul va fi cel care decide astfel încât inclusiv această transparență va crește gradul de confort atât al comercianților dar mai ales al cetățenilor.”

Primăria Sectorului 4 a depus eforturi considerabile pentru a îmbunătăți mobilitatea în sector, prin construcția a 20.000 de noi locuri de parcare: ”În Sectorul 4 s-a schimbat în mod fundamental infrastructura. Din partea de nord a sectorului până în partea de sud se circulă fără probleme pe cele 4 benzi. Timpii de așteptare pe Șoseaua Berceni s-au redus de la 40 de minute la 20 de minute. Pe aceste trasee, la fiecare stație de metrou, cu o singură excepție, avem câte un Park&Ride. Avem cea mai mare parcare din România, în acest moment, Parcarea de la Palatul Copiilor, cu o capacitate de 755 de locuri. Avem parcarea de la Piața Sudului, o parcare care concurează cu orice parcare de la nivel mondial. În maxim o lună de zile vom inaugura o parcare unicat, inteligentă, care va avea și un teren de sport pe plafon. Nu mai există așa ceva în România. Avem 20.000 de locuri de parcare noi construite la această oră în Sectorul 4.”

Daniel Băluță a discutat și despre planurile de viitor ale Primăriei Sectorului 4:”Dorința pe care o avem pentru următorii 4 ani este de a finaliza Spitalul Universitar, este un privilegiu să avem una dintre cele mai mari universități din București și din Sud-Estul Europei prezentă aici în Sectorul 4, lucrul acesta va aduce plus valoare. Ne dorim să finalizăm metroul. Proiectul este în derulare iar valoarea totală este de 45 de milioane de euro. Proiectul are 1,7 km de linie de metrou nouă, dublă, are o stație de metrou, include o parcare Park&Ride. În plus, avem conceptul de Smart City și conceptul de Green Deal pe care trebuie să le cuplăm. În momentul în care reușim să le suprapunem generând proiecte inteligente cu certitudine putem absorbi mult mai mult decât cele 33 de miliarde euro vehiculate în presă în ultimele zile.” Potrivit acestuia, pentru Sectorul 4 urmează o regenerare urbană profundă.

Întreaga discuție poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=e3vDm7nZLcM

Seria de webinarii live organizate de ARSC continuă în fiecare joi, începând cu ora 14:00, următorul avându-i ca invitați speciali pe Daniel Lungu, purtător de cuvânt Ciugud, coordonator proiect Ciugud Smart Village, Marian Ilie, manager proiecte fonduri europene în cadrul Primăriei Comunei Luncavița, Jud. Tulcea și prof. univ. dr. Ciprian Caragea, expert ARSC Big Data & IoT, expert AI în cadrul INS și prorector al Universității Ecologice din București, iar discuțiile vor fi centrate în jurul conceptului de Smart Village.

Alege rolul pe care îl ai în ecosistemul Smart City

Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.

Companii partenere

Companiile private în ecosistemul Smart City Pentru companiile private, proiectele Smart City prezintă o oportunitate...

Instituție publică

Mediul academic

Verticalele Smart City

Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

smart economy arscm

Smart Economy

smart environment arscm

Smart Environment

Noutăți Smart City

Florin Nemțanu, expert Smart Mobility ARSC – proiectele hyperloop vor ajunge și în România

Ieri, 25.06.2020, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility,...

Jane Jacobs – viziune de dezvoltare a spațiilor publice

Pandemia de COVID-19 ne-a impus noi reguli și moduri de a ne trăi viața de zi cu zi, determinând schimbări de gândire și mentalitate...

AERO 360 – soluție de reducere a poluării și de diminuare a agenților patogeni...

AERO 360 Produs dezvoltat și prezentat în parteneriat cu CCTI. Inca de la inceput partenerii nostri ne-au solicitat sa le rezolvam cele mai complexe probleme. Au...

Bani europeni pentru proiectele Smart City din România

Comisia Europeană a lansat „100 Intelligent Cities Challenge” (ICC) În 2017, Comisia Europeană a lansat Digital Cities Challenge pentru a ajuta 41 de orașe din...

Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19

Află Ce Face Un Smart Citizen în timp de Pandemie. Cetățeanul Inteligent vs. Pandemia de COVID-19   Cetățeanul inteligent este cel mai important instrument al orașelor...

Știrile partenerilor ARSC

Conferința „Environmental & Sustainability Summit”

Revista Business Review organizează vineri, 5 iunie 2020, conferința online Environmental & Sustainability Summit, începând cu ora 10:00. Invitatul special, domnul Marius Vaščega, European Commission...

Dell Technologies: webinar gratuit pentru lucrul de acasă mai productiv

Unde suntem? Într-un mod complet neașteptat, ne regăsim cu toții într-o situație dificilă, care aduce mari provocări modului în care business-urile își desfășoară activitatea. Pe...

5 milioane de euro din fonduri europene pentru Iaşi Velo City

Iași Velo City În ședința extraordinară organizată online marți, 14 aprilie, Consiliul Local a aprobat modificarea proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate...

Evenimentul de lansare a Romanian Business Chamber and Network

În România există antreprenori de succes, foarte buni, care au nevoie de sprijin pentru a-și internaționaliza afacerile, a afirmat, ieri, în cadrul conferinței de...
ARSCa fost speaker la gala bursa 2019

Gala BURSA 2019 – un triumf

Gala bursa - Stil şi eleganţă, strălucire şi fast, lumină şi culoare, muzică şi dans, premii şi surprize - sunt câteva dintre ingredientele Galei...

Despre ARSC

ARSC – Raport de activitate 2019

Raportul de activitate al ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU SMART CITY în anul 2019 Consecventă misiunii și rolului asumat, Asociația Română Pentru Smart City a continuat prin...
ARSC - Raportul de activitate pentru 2018 - principalele acțiuni și programe

ARSCM – Raport de activitate 2018

Asociația Română Pentru Smart City a continuat pe parcursul anului 2018, strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute comunităților...
misiunea arscm

Misiunea și obiectivele ARSC

Misiunea Crearea Industriei Smart City în România! Obiectivele – Dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România; – Promovarea conceptelor Smart City în rândul decidenților - Caravana Smart City; – Educarea decidenților...

Comunicate presă

Florin Nemțanu, expert Smart Mobility ARSC – proiectele hyperloop vor ajunge și în România

Ieri, 25.06.2020, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility,...
Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din România

Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din...

Comunicat de presă Asociația Română pentru Smart City (ARSC) și-a unit forțele vineri, 12 iunie, cu Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO), pentru digitalizarea administrațiilor...

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4?

Webinar Smart City România: Cât de Smart este Sectorul 4? Prezentarea proiectului Smart City Sector 4 Pe data de 28 mai, Asociația Română pentru Smart...
webinar arsc

Webinar ARSC Smart City vs. Pandemie: România se digitalizează într-un ritm accelerat

Webinar ARSC Smart City vs. Pandemie: România se digitalizează într-un ritm accelerat Pe data de 21 mai, Asociația Română pentru Smart City a organizat primul...
DevTalks

Pe 10-12 iunie se lansează cel mai complex eveniment IT virtual, DevTalks Reimagined

Pe 10-12 iunie se lansează cel mai complex eveniment IT virtual, DevTalks Reimagined Ce surprize au pregătit companiile pentru participanți Național, 2 iunie 2020, Organizat pentru...

Verticalele Smart City

smart mobility arsc

Smart Mobility

Ce înseamnă de fapt Smart Mobility și la ce se referă? Îmbunătățirea infrastructurii unui oraș reprezintă un pas important în călătoria unui smart city către...
Introducerea IoT în conceptul de Smart City |ARSC

Ce este Smart City?

Este greu să obținem o singură definiție a acestui concept. În ultimii ani, deși se vorbește din ce în ce mai des despre dezvoltarea...
smart economy arscm

Smart Economy

Ce este Smart Economy? Noțiunea de Smart Economy suprinde mai multe aspecte din interiorul unui oraș (capital uman, social, urbanism, infrastructură, IT etc.). Astfel, Smart...

Smart Living

Ce este Smart Living? Vrem să trăim în orașe inteligente, sigure, curate, sănătoase, inclusive și rezistente; orașele care oferă oportunități economice și o calitate înaltă...
Smart Governance arscm

Smart Citizen

Ce este Smart Citizen În esență, conceptul de oraș inteligent este un concept de succes, atâta timp cât acesta este corelat cu cel de cetățeni...
Scrie-ne acum
Suntem aici!
Mulțumim pentru vizită și interes. Cu ce vă putem ajuta?